În miezul fiinţei noastre stă dintotdeauna potenţialul nelimitat al schimbării...

...schimbării noastre şi a întregului Univers.
Curiozitatea descoperirii SINELUI te duce dincolo de limitele universului vizibil. Şi de aici începe povestea... povestea iniţierii în propria ta fiinţă.

Totul a început...

...cu contactul spontan şi nemijlocit cu vocea ta profundă, interioară - vocea conştiinţei tale. Ai simţit, dintr-o dată, că eşti mai mult decât ceea ce ai crezut şi lumea este mai mult decât ceea ce ai trăit. Că este ceva acolo, dincolo de toate acestea, ca un mister ce te aşteaptă şi sperie în acelaşi timp.

...şi ai început să cauţi vocea, să-i cauţi Sursa. Ai început să aduni cât mai multe despre acel acasă pe care l-ai simţit intuitiv, dar numai cu intermitenţe. Eşti mobilizat de curiozitatea ieşirii din matricea unor vechi obişnuinţe, rutine, relaţii, realităţi în care ai obosit să trăieşti şi să te prefaci mulţumit. Informaţiile vin spre tine, iar tu te umpli de ele incet, încet, ca un vas deschis sub o ploaie de vară. 

...ai decis să urmezi vocea Sinelui, ai început să fantazezi "ce-ar fi dacă? cum ar fi dacă?". Chiar experimentezi asta şi începe un lung drum al schimbării, care trece prin raiul şi iadul fiinţei tale, descris de cei care l-au parcurs deja drept "noaptea neagră a sufletului". Acum eşti în mijlocul furtunii şi singura lumină este doar cea din interiorul tău. Oricât de mare este îndoiala, în final, ştii ca vocea Sinelui este reală şi schimbarea posibilă, indiferent ce formă ar lua şi ce costuri cere. Te cucereşti pe tine intr-un act de glorie totală, îţi cucereşti mintea învechită şi treci în etapa iubirii de sine...

Iubirea de sine

Eşti uimit de ceea ce ai devenit, te joci şi experimentezi schimbarea ta, orice formă ar lua, în cât mai multe ipostaze. Cei din jur sunt surprinşi, uneori neîncrezători, dar tu ştii. Ştii diferenţa între cele două lumi şi nu te mai poţi preface. Te pregăteşti de etapa finală, a consolidării schimbării tale interioare, în care tu afirmi clar, simplu - EU SUNT SINELE - şi în tot ceea ce faci activezi această forţă creatoare nelimitată şi înţelegi că această călătorie de experimentare nu se va încheia niciodată. Pentru că ai ales!