Cea mai populară dintre interpretările mecanicii cuantice pe care le-am pomenit în prima parte a articolului este interpretarea Copenhaga, care îşi are originile în efortul unit al lui Niels Bohr şi Werner Heisenberg de a lega teoria şi experimentele de viaţa de zi cu zi
Daca Planck introducea temperatura corpului, formula sa ii dadea intensitatea corecta a radiatiilor, la fiecare frecventa. Formula sa avea nevoie de o “variabila inventata”, care sa o faca sa se potriveasca cu datele – un numar pe care Planck l-a numit h. Noi acum il numim “constanta lui Planck”, pe care o recunoastem ca fiind o proprietate fundamentala a Naturii, la fel ca viteza luminii.
Cursurile de fizica sunt rareori prezentate istoric. Exceptie face cursul introductiv in mecanica cuantica. Pentru ca studentii sa vada de ce acceptam o teorie care contravine atat de violent bunului-simt, ei trebuie sa vada cum au fost scosi fizicienii din starea de complacere a secolului al nouasprezecelea de catre faptele brute observate in laboratoare.
Observatorul cuantic