Add new comment

Poveste terapeutică: Secretul din scoică

”A fost odată un băiat, care a trecut printr-o întâmplare îngrozitoare atunci când era mic. I s-a întâmplat ceva despre care nu a mai aflat nimeni niciodată, pentru că n-a mai povestit nimănui. Pe măsură ce creștea, încerca să uite sau cel puțin să se gândească tot mai rar la acea pățanie. Uneori, amintirea evenimentului care îl îngrozise îi revenea fără să vrea în vise – care erau foarte urâte, niște adevărate coșmaruri. Copilul nu înțelegea că visele erau tocmai în legătură cu acel eveniment. Pățania aceea îngrozitoare îl făcea să se simtă foarte neplăcut și să aibă o părere proastă despre el, deși nu a fost ceva ce a vrut el însuși, ci ceva ce i s-a întâmplat pur și simplu, fără ca el să vrea. Cu timpul, copilul aproape că uitase prin ce lucru îngrozitor trecuse, ceea ce nu putea să uite era cât de supărat a fost pe el însuși atunci și ce părere proastă a avut despre el.

Într-o noapte, în loc să aibă unul din obișnuitele lui coșmaruri despre acea pățanie din trecut, a visat că era pe malul unui pârâiaș într-o pădure. La un moment dat a venit să bea apă un cerb, care l-a întrebat:

- Ce faci tu așezat aici?
- Mă odihnesc, a răspuns băiatul. Am nevoie de un loc liniștit și în siguranță, unde să mă gândesc la mine însumi.
- O, da. Înțeleg, a zis cerbul și a plecat.

Mai târziu a venit să bea apă un iepure.

- Ce faci tu aici? l-a întrebat și el pe copil.
- Stau și mă gândesc.
- La ce te gândești? s-a interesat curios iepurele.
- Nu știu. Nu pot să-mi amintesc.
- O, da. Înțeleg, a făcut iepurele și a plecat și el.

Copilul stătea în continuare pe malul apei, când a venit lângă el o pasăre să bea apă și să se scalde. Pasărea l-a întrebat la rândul ei:

- Ce faci tu aici?
- Îmi caut eliberarea, i-a răspuns el.
- Hei, eu știu ce este libertatea, a zis pasărea. Eu zbor liberă, aterizez unde am chef, așa că toată lumea este a mea.
- N-ai vrea să mă înveți și pe mine să fiu liber? a întrebat copilul.
- Sigur că pot, i-a răspuns pasărea. Numai că tu ai un fel de greutate mare, ceva ce-ți stă pe inimă și nu-ți permite să fii liber. Te oprește să poți zbura într-acolo unde dorești. Dacă ai putea să iei din inima ta acel lucru mare și greu, să-l așezi apoi lângă tine pe pământ, vei fi liber să zbori și te vei simți ușurat.

Zicând aceste cuvinte, pasărea își luă zborul.

Copilul a rămas mai departe pe malul apei, gândindu-se ce-o fi vrut să spună pasărea. În acest răstimp, parcă-parcă și-a dat seama că pârâiașul încerca să-i vorbească, însă copilul nu reușea încă să înțeleagă exact ce-i spune. La un moment dat, cuvintele pârâiașului au devenit mai ușor de înțeles. Prelingându-se printre pietre și bolovani de tot felul, pârâiașul susura și îi zicea că acel lucru mare și greu pe care îl avea pe inimă nu era altceva decât secretul său. I-a explicat mai departe că de aceea era acel lucru atât de greu, pentru că orice nu este spus nimănui, își formează o carapace ca de scoică în jur. Iar carapacea se îngroasă crescând tot mai mult, până când devine mult prea greu de purtat. Pârâiașul a mai adăugat că, dacă dorea cu adevărat să fie liber, exact așa cum i-a spus pasărea, trebuia să scoată afară scoica, să o sfărâme bucățică cu bucățică, până când secretul ar putea să iasă afară treptat și ar putea să fie ușor de spus.

În visul lui, copilul a primit puterea de a sparge carapacea scoicii. Pe măsură ce așchiile se împrăștiau pe jos, el simțea secretul său tot mai ușor, mai eliberat. La un moment dat, secretul a ieșit afară, la lumină. Copilul era acum în stare să povestească secretul său părăiașului, animalelor din pădure, lui însuși sau oricui altcuiva care dorea să-l asculte. De atunci înainte, nu a mai avut nimic greu pe inimă. Trecuse totul. Secretul își pierduse orice putere asupra lui. Se simțea așa de ușurat, încât putea fugi ca un iepure sau putea zbura ca o pasăre. Copilul a fost absolut mirat când a descoperit că era în stare chiar să curgă, să se rostogolească printre pietricele ca și pârâiașul.

Când s-a trezit din vis, copilul și-a amintit totul despre întâmplarea aceea îngrozitoare prin care trecuse demult, fără vina lui, când era foarte mic. A găsit oameni în care a simțit că poate avea încredere și cărora le-a împărtășit secretul său. Copilul și-a dat seama că, pe măsură ce vorbea despre secretul său, acesta își pierdea puterea asupra sa.

Așa că, din acel moment, copilul s-a simțit eliberat și fericit cum nu mai fusese niciodată până atunci.”

Poveste preluată din cartea ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți” – Sempronia Filipoi

De echipa Gamma Clinic Psychology - Gamma Institute

Oricând poți găsi la noi pe cineva cu care să-ți spargi scoica!