Exerciții fizice pentru crearea unui nou model mental
Unul din avantajele suplimentare ale folosirii lobului frontal în vederea atenuării activității celorlalți centri nervoși și a concentrării pe exersarea mentală este acela că întrerupem programele curente cu funcționare permanență. Le închidem de tot. Când persoanele cufundate în meditație se concentrează deplin asupra unei idei, celelalte părți ale creierului nu mai primesc aporturi importante de sânge, ceea ce înseamnă și lipsă activității în zonă respectivă. Lipsă activității la un nivel neurologic înseamnă oprirea proceselor mentale obișnuite. Exact așa cum stăm întinși prea mult în iarbă, cu capul sprijinit pe o mână, dar circulația sângelui e temporar oprită și ne amorțește brațul, tot așa se întâmplă și cu creierul.
Dacă am opri circulația sângelui într-o zonă a organismului pentru o perioadă mai îndelungată, regiunea respectivă ar muri. Ceea ce nu se întâmplă în creier, în sensul propriu al cuvântului. Mai curând, când întrerupem repetat circulația sângelui a când încetează activitatea electrică în regiunea cerebrală sau, mai precis, în rețeaua nervoasă respectivă a neuronii nu se mai activează. Că să revenim la legea lui Hebb, tot atât de adevărat este că, dacă nu se mai activează împreună, neuronii nu se mai interconectează, ceea ce înseamnă că, dacă mai încetinim din ritm, ne concentrăm asupra unor aspecte specifice, cum ar fi cine și cum vrem să fim, și începem să plasăm această imagine mentală a noii personalități sub ochii lobului frontal (sau exersăm mental o acțiune nouă, indiferent de natură ei), prin efort cognitiv, obținem un bonus dublu a nu numai că putem creă noi circuite, dar ne putem și debarasa de conexiunile rigidizate.
Să ne imaginăm, de exemplu, că am hotărât să exersăm mental să avem răbdare cu copiii. După ce ne punem marile întrebări a cele de tipul „ce-ar fi dacă....” a mintea începe să contureze un model al persoanei care vrem să devenim. Prin exersare mentală, atenție și repetiție și prin activarea de noi rețele nervoase conform altor tipare, putem determină comunitățile de neuroni să se îngemăneze în noi combinații, că să creăm un nou nivel de conștiință, pe care să-l numim răbdare. Pe măsură ce celulele nervoase se adună și se unesc într-un singur circuit, circuitele vechi, care ne conditionau să explodăm verbal la cea mai mică provocare, încetează să se mai activeze împreună și, cu timpul, se vor desprinde din circuitul comun pentru că nu-l vom mai folosi. Creierul nostru folosește aceleași materiale, cărora le aplică repetiția, asocierea, exersarea mentală a noilor reacții la situațiile familiare, că să combine noi circuite de răbdare, în locul celor de impacienta. Ne debarasăm de vechiul cadru mental de intoleranță și ne facem unul nou, de răbdare. O rețea nervoasă o înlocuiește pe altă. Uimitor este faptul cum creierul se conformează liberului nostru arbitru prin ștergerea vechilor amprente sinaptice și crearea altora noi. Iată adevărată biologie a schimbării.
Să vedem cum funcționează. O oră pe zi, timp de trei săptămâni, ne căutăm în fiecare dimineață un loc liniștit, după ce au plecat copiii la școală. După ce ne-am așezat într-un scaun și am închis telefonul, ne alcătuim în minte cum o să arate această persoană nouă, tolerantă. Luăm câteva dintre articolele pe care le-am citit în revista Parenting despre atitudinea număratului-până-la-zece (că amintiri semantice), evocăm comportamentul imperturbabil al mamei și cum reacționa ea la mofturile noastre adăugăm alte exemple și unități de informație, și mai vechi, și mai recente, și creăm un nou model de răbdare.
Ceea ce facem de fapt este, în esența, să ne combinăm cunoștințele semantice, teoretice, cu experiențele prezente deja în circuitele noastre cerebrale și să le reunim într-o nouă combinație, că să creăm o altă posibilitate. Cu ajutorul lobului frontal, compunem intenționat scenarii mentale, învățând să blocăm vocea critică (aceea care vrea să reia momentele lipsite de răbdare din viață noastră) și elaborând un foarte perfecționat și concentrat portret al noului nostru șine, înzestrat acum cu răbdare. Exersarea mentală a personalității pe care ne-o dorim nu e de fapt decât o evocare a modului în care putem deveni acea ființă superioară pe care ne-o dorim, pe bază celor învățate și memorate. Când conjugăm noi rețele nervoase care să se activeze în secvențe, combinații și tipare diferite, creăm un nou nivel de conștiință. Să nu uităm că mintea se produce atunci când creierul nostru acționează acum altfel decât înainte de exersarea mentală a scenariului.
Pe urmă, prin activare repetată și prin constituirea noilor circuite nervoase în noi rețele, realizăm conexiuni mai puternice, mai durabile, care, când sunt activate după voința, vor creă o nouă minte, numită răbdare. De fapt, decidem să nu încetăm exercițiul mental de răbdare până nu atingem pe deplin această stare. Iar rețeaua nervoasă necesară unei atitudini răbdătoare devine mai naturală cu cât exersăm mai mult. Mintea nouă creează un creier nou.
