Gemenii siamezi
Demult, undeva, trăia o pereche de gemeni siamezi. Deși gemenii siamezi sunt aproape totdeauna absolut la fel, aceștia doi nu erau deloc. Unul dintre ei era foarte mare, iar celălalt era foarte mic. Cu toate acestea, ei trăiau agățați unul de altul, astfel încât orice făceau, puteau face numai împreună. Însă, pentru că unul dintre gemeni era mai mare decât celălalt, totdeauna făceau numai ce dorea el și nu ce dorea cel mic. De exemplu, când cel mare voia să se uite la televizor, dar cel mic nu voia, se uitau totuși la televizor; când cel mare dorea să stea liniștit sau să doarmă, ei amândoi stăteau liniștiți și dormeau. În acest fel, geamănul mare era totdeauna cel care hotăra după bunul său plac ce să facă sau încotro s-o ia, cărându-l după el oriunde, pe geamănul mic, care nu i se putea impotrivi.
Bietul geamăn mic era tare obosit și sătul să facă numai pe voia celui mare, dar pe de altă parte, nu se simțea sigur de el, nu prea știa ce ar putea face și nici nu avea curajul să-și spună părerea cu voce tare. Era atât de atașat de fratele cel mare, încât se temea chiar că dacă ar spune ceva, fratele mare s-ar supăra foarte tare pe el și i-ar putea face ceva rău. Deși nu-i convenea deloc cum stăteau lucrurile, geamănul cel mic nu putea decât să tacă din gură.
Acești doi gemeni erau așa o ciudățenie, că au venit doctori din alte părți ca să-i observe și să le facă fotografii. Într-o bună zi, a venit la ei un doctor vestit și, după ce i-a studiat întorcându-i pe toate părțile, i-a anunțat:
Aflați că am o veste bună pentru voi. Am să vă pot despărți unul de altul, ca să fiți două persoane complet diferite.
Geamănului cel mare nu i-a convenit deloc propunerea doctorului, pentru că lui îi plăcea să-l conducă pe cel mic după cum avea chef. Asta îl făcea să se simtă mai puternic și mai important. Dar geamănul cel mic s-a gândit un pic la propunerea doctorului. Deși nu putea ști cum vor sta lucrurile dacă vor fi despărțiți, se săturase să tot fie legat de geamănul cel mare și voia să încerce ceva nou. Așa că a spus doctorului:
Bine, bine! Hai, te rog, desparte-ne!
Geamănul cel mare insista ca doctorul să nu-i separe. Cu răbdare, doctorul i-a ascultat pe fiecare în parte și pentru că aveau păreri așa diferite, a organizat o mare conferință la care au partcipat toți ceilalți doctori. După ce au discutat despre ce credea fiecare, au ajuns la concluzia că geamănul cel mare nu avea dreptul să ia singur hotărârea ca geamănul cel mic să rămână pentru totdeuna lipit de el. Așa că, împotriva voinței celui mare, doctorii i-au despărțit. Astfel, ei au devenit două ființe diferite.
Odată separați, geamănul cel mic era cât se poate de bucuros. În sfârșit putea și el să fugă sau să meargă încet, după cum avea chef. Putea să facă tot ce voia. Era minunat că se simțea liber. În schimb, geamănul cel mare era foarte nefericit. Era morocănos și bombănea pentru că în inima lui se temea. Acum lucrurile erau așa de diferite! Dacă nu-l va mai putea conduce, cel mic se va descurca? Va ști ce trebuie să facă? Cum va reuși să aibă putere asupra lui?
După cum ne putem ușor închipui, geamănul cel mic bănuia această problemă. El nu dorea deloc ca geamănul cel mare să se simtă nefericit. Totuși, ce putea face ca să înlăture mîhnirea lui? Doctorul a vorbit de mai multe ori cu cel mic și i-a explicat că despărțirea de cel mare era un cadou pentru amândoi și ca ei trebuiau să aștepte un timp până se vor obișnui cu libertatea și își vor da seama fiecare în ce fel vor deveni amândoi puternici.
Așa că, de câte ori geamănul cel mare încerca iar și iar să-l facă pe cel mic să-i îndeplinească voia, acesta din urmă refuza. Cel mic a înțeles că acum putea fi stăpân pe el însuși, pentru că nu mai era lagat de cel mare. Putea să hotărască singur încotro voia sau nu să meargă, ce avea chef să mănânce sau când să se culce. Atunci când geamănul cel mare se arăta nemulțumit de asta, cel mic se gândea în sinea lui: “Ei, frățioare, se pare că tu mai ai nevoie să treacă un pic de timp ca să-ți dai seama ce să faci să devii puternic prin tine însuți”.
Și geamănul cel mic avea dreptate.
Sempronia Filipoi – Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași
