Povestea florii necunoscute si a gradinarului ei
A fost odată o floare altfel decât toate celelalte, o floare dintr-un soi unic, o floare al cărei nume nici măcar grădinarul nu îl cunoștea. El plantase sămânța din care a răsărit, sperând într-un rezultat cu totul special.
“ O floare rară, așa cum n-ați văzut vreodată...”, îi spusese negustorul străin care i-o vânduse.
La început, grădinarul și-a zis că aceasta ar fi o cale de e deveni celebru. Oameni din lumea largă ar veni să-i vadă floarea!
De cum a plantat sămânța, a și început să o ude. Zi de zi, cu grijă mare. Pe măsură ce creștea, grădinarul simțea că nu va fi dezamăgit. Va fi o floare cu adevărat unică, extraordinară. Totuși, el și-a dat repede seama că nu crește așa cum sperase.
Avea prea multă apă?
Ducea lipsă de îngrășăminte?
Sau nu avea căldură cât îi trebuia?
În ciuda tuturor îngrijirilor sale, floarea dădea semne care-l nelinișteau. Se subția, pălea, își pierdea culoarea. Nu se mai hrănea cum trebuie nici măcar cu apa pe care o primea. Gradinarul consultă enciclopedii despre plante, sperând că va găsi un răspuns pentru suferința plantei. A chemat specialiști, care, luând o poziție gravă, dădeau impresia că înțeleg despre ce e vorba. Nimic nu a fost de folos. A îngrijit-o și mai abitir. Floarea se împuțina, slăbea, nu-i mergea deloc bine. Floarea avea o viață plină de durere, căci se atașase de grădinar, dar fără să i-o spună.
Mai târziu, mult mai târziu, când grădinarul renunțase deja demult la grădinărit, iar părul îi era alb și spatele împovărat de ani, i-a trecut prin minte să consulte iarăși enciclopediile. Și iată că-ntr-o zi a găsit floarea. Era o specie rară, de pe o planetă îndepărtată, numită “TĂCERE”. Se numea Fiycamea și, printre îngrijirile speciale de care avea nevoie, se preciza că în fiecare seară trebuie să i se cânte și mai ales, să i se vorbească.
Pentru o fetiță căreia îi era tare frică de Tata
Jacques Salome – Mami, tati, mă auziți?
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași
