Add new comment

Adolescenti "scapati de sub control"

adolescenti_1.jpgDe foarte multe ori auzim în jurul nostru cum modificările care apar în perioada adolescenţei îi fac pe copii dificili, de necontrolat, rebeli, introvertiţi – într-un cuvânt “scăpaţi de sub control”. Şi desigur, nu de puţine ori, părinţii sunt sfătuiţi, cu cele mai bune intenţii, să aibă grijă de ei, pentru “a nu-i scăpa din mână” din cauza acestei vârste dificile.

Vorbim foarte des despre control, despre lucruri interzise, despre comportamente sau principii ale adolescenţilor pe care trebuie să le inhibăm. Dar oare care este pericolul controlului excesiv?

Pericolul cel mai mare este acela că, pe lângă inhibarea comportamentelor nedorite de noi, îi inhibăm şi creativitatea, dorinţa de a lua decizii care să-l ducă la îndeplinirea viselor, limitându-i experienţele noi, care îl vor învăţa cum poate acţiona în viitor pentru a-i fi mai bine. Controlul pe care vrem să-l exercităm asupra copilului este o iluzie, pentru că noi ne putem controla doar propria viaţă, iar copiii au nevoie să-i învăţăm că ei sunt cei care îşi vor construi realitatea în care vor trăi. Aşa că, în loc să ne luptăm pentru “a nu ne scăpa adolescentul de sub control”, ne-am putea alătura lui în aventura de a se descoperi şi îl putem sprijini în îndeplinirea viselor. 

Psihoterapeut Raluca Ferchiu

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psihoterapeut
adolescent
control
dificil
rebel
parinti
pericol
intentii
interzis
comportament
principii
experienteaventura
sprijin