Vinovatia, combustibilul perfect al dependentelor
O nucă greu de spart în cabinetul de terapie îl reprezintă cercul autodistructiv vinovăţie – comportament dependent. O muncă grea atât pentru terapeut, dar mai ales pentru cel prins în acest joc al rolurilor egoului şi în acest abis emoţional, care se autoîntreţin într-un mod atât de eficient.
Majoritatea celor prinşi în capcana unui comportament autodistructiv trăiesc drama unui uriaş sentiment de culpabilitate, pentru care, după o chinuitoare luptă interioară, nu găsesc decât soluţia patentată deja – anestezicul emoţional. Un pahar de alcool, încă o ţigară, drogul care intră în sânge, o găleată de îngheţată, un nou partener sexual, sau, de ce nu, acţiuni mult mai acceptabile social cum ar fi 18 ore de muncă zilnic, oricare dintre ele par a oferi pe moment soluţia magică a eliberării de suferinţă.
Din păcate, motivaţia acestor experienţe nu este curiozitatea şi bucuria experienţei, ci frica minţii în goana ei continuă spre a găsi probleme, apoi vinovaţi şi, evident, pedeapsa cuvenită. Mintea alimentată de frică oscilează continuu între rolurile extreme, între urletul tiranului şi plânsul revoltat al victimei, dar ambele scenarii au aceeaşi concluzie: există un vinovat, cineva trebuie să plătească!
Singurele verdicte posibile sunt: “tu eşti problema, nu eşti bun de nimic, eşti o eroare umană, ai încălcat valorile morale, codurile etice, meriţi să fii pedepsit de ceilalţi sau de Dumnezeu” sau, când furia generată în interior depăşeşte limita suportabilă, “ceilaţi sunt răi, viaţa e un chin, toţi mă calcă în picioare, până şi Dumnezeu mă urăşte”.
Oricum ar fi, există un vinovat, iar vinovăţia presupune plata, care niciodată nu este satisfăcătoare din perspectiva minţii blocate în rolurile extreme. Astfel ajungem la o întrebare gen “oul sau găina?”: te simţi vinovat pentru că eşti dependent sau trăieşti drama unui asemenea comportament pentru că eşti sufocat în ruşine şi vinovăţie?
Cred sincer în perspectiva alternativă a responsabilităţii. Să îţi asumi orice experienţă şi decizie, să o trăieşti şi poate să greşeşti. Greşeala este pardonabilă, lecţia este învăţată, concluzia trasă, iar iertarea oblojeşte rana sufletului. Este însăşi povestea vieţii, înseamnă a trăi şi nu doar a supravieţui.
Spor la experimentare!
Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea
Gamma Clinic by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
