Add new comment

Accepta schimbarea in viata ta!

ralu_0.jpgAccepta schimbarea in viata ta!
by psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu

Nu de puține ori, cuvântul SCHIMBARE trezește în noi sentimente amestecate, de entuazism, dorință, dar și de teamă sau disconfort. Adevărul este că, de cele mai multe ori, în decursul timpului zona noastră de confort devine ca un culcuș cald, pe care nu l-am părăsi niciodată. Dar schimbarea intervine inevitabil; fiecare experiență, fiecare gând, fiecare emoție, fiecare comportment, fiecare situație în care suntem prinși, ne schimbă, ducându-ne la o etapă următoare din viața noastră. Pas cu pas, ajungem să nu ne mai dăm seama că lucrurile merg pe un anumit făgaș și că ne ducem pe un anumit drum, trezindu-ne că ne întrebăm cum am ajuns acolo, cine a făcut alegerea de a fi acolo. Putem găsi factori exteriori care cu siguranță ne influențează, dar alegerea ne aparține, chiar și atunci când nu conștientizăm asta.

Dar ce-ar fi dacă le-am conștientiza? Cum ar fi dacă am fi conștienți de drumul pe care mergem în fiecare moment? După cum spuneam, schimbări au loc tot timpul. Ce-ar fi dacă am decide doar noi pentru noi înșine ce schimbări să facem? Nu întotdeauna este confortabil, mai ales dacă schimbarea implică o luptă cu programe mentale, cu tipare de comportament, cu emoții care vin în mod automat fără a le putea controla sau cu obișnuințe demult înrădăcinate. Acesta este punctul în care apare acea senzație de curiozitate, de entuziasm, de speranță și vise, amestecată cu teama, anxietatea, dar mai ales cu îndoială. Acea îndoială care te întreabă în fiecare moment de unde știi că schimbarea pe care vrei s-o faci te va duce într-un loc în care îți va fi bine. Din păcate, nimeni nu ne poate spune cu siguranță dacă după ce ne aruncăm într-o schimbare, vom cădea pe puf sau pe ciment.

Oare merită să rămânem prizonierii unor obiceiuri vechi pe care nu le mai simțim ca ale noastre, doar pentru că ascultăm vocea îndoielii? Eu zic că nu. Pentru că dacă suntem de partea noastră atunci când facem o schimbare, deja nu mai contează dacă aterizăm pe puf sau pe ciment, pentru că putem fi acolo, alături de noi pentru a celebra – succesul sau lecția primită. Indiferent cum, ieșim în câștig.

Așa că, te invit să descoperim cum putem accepta schimbarea în viața noastră și să celebrăm împreună libertatea de a fi noi cei care își construiesc viața.

De la psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu

Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

schimbare
psiholog
entuziasm
teama
dorinta
confort
alegere
prizonier
viata
drum
cale
decizie
succes
libertate