Add new comment

Intimitatea în cuplu – partea a doua Dansul apropierii – Cum să mă apropii de tine?

intimitate_0.jpgIntimitatea în cuplu - partea a doua
Dansul apropierii – Cum să mă apropii de tine? 

Sunt pregătit pentru a intra în intimitate cu cineva? Dar unde te-ai ascuns ”cineva-ul meu?”

Cred că cea mai grea emoție de dus în Intimitate este absența celuilalt atunci când prezența lui este îndreptățită să fie.
E ca și cum, strigătul copilului interior – Unde ești mama?, se prelungește în strigătul interior al adultului – ”Unde ești tu, cel din inima mea?”

Realitatea este că, un procentaj covârșitor de oameni au momente de singurătate interioară, pe care o percep ca insuportabilă pentru că, e completată de tristețe, neputință, frică de viitor, nevoie de tandrețe și iubire. Adică, simt asta nu doar când sunt fizic singuri, ci, și când sunt într-o relație. Și asta accentuează și mai mult dramatismul situației.

Dar, de unde începe intimitatea, de unde începe atingerea emoțională? De ce ei nu reușesc deși fac atât de multe și au tot ceea ce le trebuie? Soluția clasică, la care se apelează de obicei, este să-i înveți pe oameni să fie intimi, să modelezi intimitatea ca pe un comportament clasic – cum e mersul pe bicicletă, de exemplu și uneori dă rezultate: reconectează partenerii până la următoarea criză sau până la ruperea unei relații, atunci când ei se întreabă iar, unde am greșit?

Și atunci, se gândesc că, intimitatea ar putea fi mai mult decât o lecție de învățare a unui comportament poate, ”ar putea fi vreo credință mentală care mă împiedică să trăiesc în mod autentic experiența intimității”, și începe o muncă perseverentă de curățare a minții și emoțiilor întrețesute în obstacole apărute în calea intimității. Și astfel, apare al doilea set de victorii, când când devii conștient cum îți sabotezi singur relația sau relațiile, fugi sau te apropii prea mult din frica de a nu fi rănit sau abandonat.

Urmează o nouă etapă de experimentare ești plin de entuziasm și, zbang, viața îți dă un pumn în față și te trezești cu plexul blocat, fără respirație. Nu înțelegi… din nou!!! Credeai că s-a terminat. Te îndoiești de tot, apare căderea și simți cum te scurgi, încet încet într-o tristețe plină de resemnare. Nu se va termina, oare, nu e chiar nimeni acolo? Vârtejul emoțiilor e dur și îndoiala de sine e cel mai mare inamic al tău. Îl înfrunți cu greu, și odată depășit, începe prima problemă cu singurătatea. Începi să tatonezi încet, prudent, teritoriul de care ai fugit mereu. Și surpriză! Descoperi că erai plin de idei preconcepute, și că acolo, în singurătate e mult mai mult, sau chiar altceva decât credeai. Acum începi să înțelegi, în liniștea singurătății, OGLINZILE. Felul în care ai admirat la ceilalți ce ți-a fost greu să accepți ca putere în tine, și tot ce ai urât în ceilalți, urai cu aceeași forță în tine. Atunci ți s-a făcut dintr-o dată jale de tine, milă, ură, iubire, furie, ai rezonat în mod autentic la toate emoțiile din tine – și tot trecutul tău devine o scenă deschisă în interiorul tău.

În această fază, acceptând oglinzile, accepți pas cu pas istoria ta personală ca pe o călătorie inițiatică și pe cei din jur ca fiind cei care te-au cizelat prin adversitățile la care te-au supus. Ușor de spus dar atât de greu de experimentat. Acum îți vine să ierți călăul, peste o oră îți vine iar să-l urăști și pierzi sentimentul acela de eliberare. E o perioadă grea, în care treci de la agonie la extaz, dar după fiecare experiență devii conștient că, încă odată, nu ai pe cine te supăra. Lumea e o proiecție a interiorului tău într-un dans al relațiilor în care și tu, ești o proiecție pentru cineva… Și? Asta nu se încheie vreodată?

Ba da, este un proces într-o spirală de evoluție constantă. La un moment dat, apare din ce în ce mai des o senzație de platou, de liniște a lumii în tine. În care nu mai vrei să cauți, nu mai vrei să găsești, nu mai devii nimic, nu te mai zbați, nu te mai încrâncenezi, nu mai urmărești din observator jocul proiecțiilor – GATA, te-ai lăsat. Atunci ești INTIMITATEA – atunci ai câștigat.

Vrei să te însoțesc până acolo? Această întâlnire este o parte a călătoriei. Ca să FII intimitatea ai nevoie să experimentezi tot ce este înaintea ei, să cucerești singurătatea și golul din tine.

Vom face asta prin experimentare, mișcare, prin umplerea corpului, prin folosirea spațiului, muzicii, atingerii și conștientizarea dimensiunii tale interioare. Sunt aici, în camera de conectare. Vino să acționăm pârghiile Intimității. Să te învăț dansul ei!

Înscrie-te completând formularul: https://www.scoalasistemica.ro/inscriere-evenimente-ssf

Susținut de Psiholog Principal Diana Ciubotaru

Când
24 noiembrie 2016, ora 14:00

Investiție
250 ron

Unde
Iași, Gamma Institute, str. Vasile Lupu nr. 35

 

Tags

intimitate
iubire
sentimente
putere
constient
sine
relatie
strigat
tristete
neputinta
drama
viitor