E timpul sa avem timp!

poza_articol_lavinia_2.jpgE timpul să avem timp!
by psih. Lavinia Gîtlan

Dintre toate replicile zilelor noastre, cea mai întâlnită şi cea mai des folosită este: NU AM TIMP. Timpul acesta, care va să zică, ne încurcă toate treburile lumeşti, poate din cauză că nici timpul nu are timp de noi, se grăbeşte să ajungă în altă dimensiune? Este o întrebare uşor paradoxală, însă parcă mă face curioasă să explorez puterile timpului. Sau mai bine zis, puterile mele în perceperea timpului. Vă invit să facem un exerciţiu: imaginaţi-vă că pământul este o capsulă transparentă în care oamenii îşi trăiesc viaţa, nu au altundeva unde să meargă, și chiar dacă ar fi, nu cunosc alte locuri care ar putea fi prietenoase. De-a lungul miilor de ani, ei şi-au creat un sistem pentru a-şi îndeplini cele mai importante sarcini şi au păstrat acest sistem din generaţie în generaţie. Orice schimbare care apărea era respinsă, pentru că nu era timp de noutăţi. Oamenii erau ocupaţi să supravieţuiască. Fiind înconjuraţi de învelişul transparent al pământului, se simţeau protejaţi şi sub nicio formă nu se îndepărtau de regulile de organizare. Pentru ei, viaţa înseamnă acest sistem organizat care le dă impresia de siguranţă. Oare cum ar fi dacă cineva ar aduce o schimbare în această capsulă? Cum ar arăta viaţa oamenilor care nu ar mai fi atât de preocupaţi de supravieţuire?

Poate te întrebi ce legătură are această mică poveste imaginară cu timpul?  În ultimii ani, am observat că felul în care mă raportez la trecerea timpului, îmi structurează activităţile  unei zile sau un plan pe termen mai lung. Toate lucrurile necesare trăirii în sistemul actual se bazează pe instinctul de supravieţuire. Instinct care, uneori, chiar ne ocupă tot timpul. Creativitatea, extazul unui eveniment unic, bucuria unui răsărit de soare şi multe alte trăiri profunde sunt de multe ori umbrite de goana după îndeplinirea sarcinilor. Până şi dusul copiilor la şcoală a devenit o cursă contra cronometru, savurarea unei cine liniştite în familie este visul oricărei mame care este stresată că încă nu a trimis toate email-urile la termen. Avem acelaşi număr de ore, acelaşi număr de zile şi totuşi ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de lucrurile care contează. Aici apare puterea fiecăruia de a-şi crea timp pentru orice doreşte. Pare imposibil, însă te invit să scrii pe o hârtie toate lucrurile pe care le faci într-o zi, chiar şi cea mai nesemnificativă activitate, apoi observă ce anume de pe listă nu îţi face plăcere sau ai putea să scurtezi şi cu ce ţi-ai dori să le înlocuieşti. Imediat va apărea gândul că toate trebuie făcute şi că sunt importante, însă te întreb: ce înseamnă, de fapt, pentru tine, să ai timp? În viziunea mea a avea timp înseamnă că ştii ce îţi doreşti să faci, că ai decis cui îi dăruieşti din timpul tău, că ai în minte un scop şi faci tot posibilul să îl atingi. În acest punct, vei găsi puterea să îţi programezi toate lucrurile care îţi plac și nu vei mai da la o parte bucăţi din sufletul tău pentru a te ocupa de alţii, vei începe să te ocupi de tine şi de tot ce contează în viaţa ta. Timpul îţi va fi aliat, cel mai bun moment va fi ACUM, pentru că viaţa se petrece în acest moment, viitorul poate fi creat de tine prin puterea de a decide din profunzimea fiinţei tale că ceea ce vrei să trăieşti este cu adevărat dorinţa ta.

Ce te face să te trezeşti dimineaţa? Ce îţi face inima să tresară? Cum ai vrea să arate viaţa ta când te vei uita în urmă cu 10, 20 de ani? Cum ţi-ai dori să îţi petreci TIMPUL pe acest pământ?

Cu drag,
Psiholog Lavinia Gîtlan
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog bun in iasi
timp
conexiune
suflet
organizare
putere
alegere
Gamma Institute
gamma clinic psychology
psihoterapeut
psihoterapie sistemică de familie și cuplu

Add new comment