Atelierul se desfășoară la București, Universitatea Titu Maiorescu, Calea Văcărești, corpul M, etaj 1, sala 113 și va începe la ora 11.00.
Scopul atelierului
Prezentarea și experimentarea unei viziuni de transformare personală prin intermediul schimbării minții. Această schimbare permite alinierea ei cu corpul fizic, emoțional și spiritual, și crearea acelei unități interioare care da naștere sentimentului de putere și forță în manifestarea ta în lume. Imaginează-ți cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață cu bucuria și curiozitatea de a experimenta ziua, indiferent ce aduce ea.
Public țintă
Toți participanții interesați de dezvoltare personală, extinderea viziunii asupra vieții, spiritualitate, psihologie, filosofie, motivați de dorința de cunoaștere și autocunoaștere. Toți căutătorii adevărului personal, toți cei care au nevoie de schimbare în viața lor și nu știu de unde să înceapă sau cum să continue ceea ce au început cândva. Sunt invitați cei care vor să vindece mintea, corpul sau cei care caută o cale spre propriul spirit. Este o invitație deschisă tuturor.
Obiective de lucru
La finalul sesiunii participanții vor obține:
- Un ghid al alinierii între minte, corp fizic, corp emoțional și spiritual - viziunea holistă
- Un ghid al transformării minții pentru a se metamorfoza dintr-un instrument de supraviețuire într-un instrument de creație
- Un algoritm al conectării la Sinele profund și implicarea lui în schimbare și autovindecare
Durată și costuri:
Atelierul va dura 2 ore și se va desfășura în București
Înscrierea și Participarea este gratuită.
Pentru alte detalii suplimentare, sunați la 0741 093131 sau scrieți la adresa de e-mail: contact@icscc.ro.
Prezentare trainer:
Diana Laura Ciubotaru este psiholog principal, specializat în psihoterapie de familie și cuplu. Este președintele Institutului de Cercetare și Studiul Conștiintei Cuantice, formator și supervisor în psihoterapie sistemica și creatorul unei școli de dezvoltare persoanala Școală de Activare a Sinelui, unde derulează cursuri și ateliere de transformare și dezvoltare personală și spirituală.
Deasemenea, este și terapeut licențiat în terapia Bowen, de către Australian Bowen Academy.
Contact:
DIANA CIUBOTARU poate fi găsită la
Adresa: Centrul de sanatate HOLIST-SAN, in Iasi, Sos Nicolina, nr 988A, Bl 87, scara B, parter, interfon 02
Telefon: 0741 093131
Email: contact@icscc.ro
Add new comment