Undeva departe, trăia un băiat care s-a angajat ca îngrijitor la un delfinarium, adică un fel de grădină zoologică pentru pești, unde se aflau mai multe bazine și acvarii cu apă de mare. Acolo au fost aduși și trăiau toate felurile de pești din ocean, chiar și cei mai mari și mai răi. Băiatul care îi îngrijea voia să-și facă treaba cât mai bine, așa că s-a străduit să citească multe informații din cărți și de pe internet despre fiecare pește oceanic. Din această cauză, băiatul era tot timpul foarte atent, pentru că trebuia să își amintească o mulțime de lucruri. Dar viața peștilor îl interesa foarte mult, așa că ținea minte tot ce citise.
Într-unul din acvarii trăia un mare rechin alb, care avea cele mai înfricoșătoare și mai puternice fălci și era cel mai mare și mai rău dintre toți peștii de acolo. Băiatul îngrijitor aflase de undeva că era necesar să intre și el în apă împreună cu rechinul pentru a-l hrăni. Acest lucru era o problemă foarte serioasă pentru el. Odată intrat în apă cu rechinul, se puteau întâmpla oricând niște lucruri groaznice. Rechinul se repezea la îngrijitor, încercând să-l atace și îl înfricoșa groaznic de fiecare dată. Bietul băiat se străduia din răsputeri să se ferească de dinții rechinului, înotând, sărind în diferite direcții ca să nu fie mușcat. Când termina de hrănit rechinul, era frânt de oboseală din cauza încordării și a efortului făcut.
Într-o zi, a venit la acvariu un vizitator care a privit care a privit îndelung felul în care era hrănit rechinul. Era de-a dreptul uimit de ce vedea că se petrece. În sfârșit, când îngrijitorul a reușit să iasă din acvariu, bucuros că mai scăpase încă o dată cu viață, vizitatorul s-a apropiat de el și l-a întrebat:
Pentru ce intri în apă când e timpul să-i dai mâncare rechinului?
Îngrijitorul i-a răspuns:
Am citit undeva în manualul de îngrijire a peștilor că trebuie să intri în apă ca să hrănești un rechin.
Cred că n-ai citit din cea mai bună carte. Sau probabil n-ai înțeles corect, i-a răspuns vizitatorul. Cel mai potrivit mod de a te purta este să stai cât mai departe de marginea bazinului în care se află el. Când îl hrănești trebuie să-i arunci mâncarea în apă de la distanță. În felul ăsta nu poate să-ți facă nici un rău.
Băiatul îngrijitor a început să se gândească la acest lucru și ideea i s-a părut a fi bună. Se săturase să-i fie frică zilnic să nu fie înhățat. Mai ales că, uneori, rechinul reușea să-i înfingă câte un colț în brațul sau piciorul lui, umplându-l de sânge. Așa că, zis și făcut, în ziua următoare a stat cât s-a putut de departe de bazinul în care inota rechinul cel fioros și i-a aruncat de acolo mâncarea în apă. Rechinul a devenit foarte furios vazând că băiatul nu mai intră în apă. Până atunci el se distrase de minune, încercând să-l atace și să-l muște de picior. În sinea lui, rechinul spera că într-o zi băiatul nici nu va mai fi în stare să iasă din bazin și că va rămâne pentru totdeauna acolo cu el.
Numai că îngrijitorul era destul de deștept ca să-și dea seama că există mai multe feluri de a te purta cu un rechin fioros și că, de fapt, nici nu conta ce credea rechinul despre el. Ceea ce conta cu adevărat era numai propria lui siguranță, propria lui supraviețuire.
Începând cu acea zi, el l-a hrănit pe rechin numai de la distanță, ba chiar le-a dat voie și altor îngrijitori să-l hrănească. Băiatul a înțeles că în viață unele lucruri sunt mai importante decât altele și că, trăind, învățăm ceva nou în fiecare zi.
Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți – Sempronia Filipoi
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași
Add new comment