Invata-ti copilul sa distinga intre bine si rau

imagine_art_3.jpgDe unde ştie copilul meu ce e “bine” şi ce e “rău”? Cum îl pot învăţa să nu facă greşeli, pentru a nu suferi? Sunt întrebări care te fac să te gândeşti cum îţi poţi proteja copilul astfel încât să nu sufere, să nu se rănească, să nu ia decizii greşite etc.
Conceptele de „bine şi rău” sunt învăţate în familie, părinţii reprezentând modele pentru copiii lor în ceea ce priveşte modul în care este întâmpinat succesul sau reacţia pe care ei o pot avea atunci când fac o greşeală. În încercarea de a-l îndruma pe copil să facă cele mai bune alegeri pentru el, se poate ajunge la un control al sentimentelor acestuia în funcţie de propriile principii de „bine şi rău”.

Fie că eşti un părinte mai permisiv şi încerci să-i protejezi sentimentele copilului în faţa consecinţelor unor alegeri greşite, fie că eşti un părinte care încearcă să-şi facă copilul să conştientizeze greşeala (eventual printr-o pedeapsă sau restricţie), în ambele situaţii acesta pierde oportunitatea de a avea propriile sentimente în privinţa experienţelor sale negative. Un copil care nu este lăsat să intre în contact cu propriile sentimente, nu va avea experienţa de a alege între bine şi rău şi va fi în permanenţă în căutarea companiei unor persoane care „să-l ajute să decidă” calea pe care să o urmeze.

Atunci când copilul greşeşte şi este lăsat să experimenteze consecinţele alegerilor sale, el îşi va dezvolta capacitatea de a lua decizii care să fie de partea sa. Învaţă-ţi copilul să devină observatorul sentimentelor sale, având astfel satisfacţia de a-şi creea propria viaţă. 

Psihoterapeut sub supervizare Raluca Ferchiu

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psihoterapie
copil
greseala
succes
control
bine
rau
observtor
decizie
consecinta

Add new comment