Am început să scriu acest articol din admiraţie pentru toţi părinţii care au extraordinarul curaj de a cere ajutor pentru copiii lor și pentru ei, atunci când toate variantele pe care le-au încercat nu au avut efectele scontate. Pentru că variante, soluţii, strategii aplicate cu siguranţă au fost, şi încă multe. Părinţii care vin în cabinetul de psihoterapie îşi asumă responsabilitatea de a pune punct unor lucruri vechi şi de a face loc schimbării. Chiar dacă e greu, chiar dacă e inconfortabil, chiar dacă înfruntă ideea că ceea ce va urma este incert. Cu siguranţă, au multe întrebări, multe nelinişti – „Oare terapia îl va ajuta pe copilul meu?”, „Oare cât va dura până ce lucrurile vor sta aşa cum îmi doresc?”, „Oare şi noi părinţii ar trebui să schimbăm ceva?”, „Cum gândesc ceilalţi despre noi, dacă mergem la psiholog?”, „Cum ne vom schimba noi şi copiii după terapie?” sau „Oare nu pornim pe un drum de pe care nu ne mai putem întoarce?”
Şi chiar nu se mai pot întoarce în acelaşi punct de unde au plecat, în momentul în care începi să vezi lucrurile în ansamblu, în care vezi legăturile dintre comportamentul fiecărui membru al sistemului şi comportamentul sau lucrul pe care vrei să-l schimbi, ideea unei schimbări începe să se contureze şi chiar nu te mai poţi întoarce la cel care ai fost înainte. Aşa că, cei mai mulţi dintre părinţii care vin cu copiii la psihoterapeut se aruncă în schimbare şi descoperă o altă perspectivă asupra lucrurilor. Şi îi respect pentru asta. Pentru că a cere schimbarea şi a o integra este un gest extraordinar de iubire faţă de toţi cei care fac parte din sistemul familial, fie ei copii sau adulţi. Şi dincolo de toate gândurile negative despre cum îi vor privi ceilalţi, ce spune familia, ce spun prietenii, colegii etc, copiii învaţă un lucru minunat de la părinţii lor: învaţă că atunci când te împotmoleşti poţi avea puterea de a te ridica, iar dacă nici atunci nu reuşeşti, poţi avea curajul de a cere ajutor. Să învăţăm deci de la oamenii din jurul nostru care au avut puterea de a răspunde provocării de a iniţia schimbarea, pentru că, la final, indiferent cum se aşează lucrurile, vom rămâne cu cea mai mare recompensă – liniştea de a ne fi luptat pe toate căile pentru ceea ce ne dorim.
Cu drag,
psihoterapeut Raluca Ferchiu
GAMMA KIDS by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Add new comment