O zis mama că mi-o da...zestre când m-oi încarna

O zis mama că mi-o da...zestre când m-oi  încarna

by Psihoterapeut in supervizare Adrian Stogrea

Continuând topul mecanismelor psihologice de rezistență la terapie, un loc de frunte îl ocupă explicațiile de natură genetică. Imediat după justificările spirituale (vieți anterioare, configurații astrologice,sacii de karmă grea, pedepsele divine, etc.), vin în forță cele care fac apel la moștenirea cromozomială și, adesea, transformă procesul terapeutic într-un fel de minerit extrem, în căutarea filonului de aur.

Poate că tatăl era cam impulsiv și bifa frecvent overtime la crâșmă, mama (mai plinuță) dormea cu manualul anxiosului sub pernă, pe trei unchi i-a răpus ciroza, mai multe doamne din neam au dus povara cancerului și, eventual, mai există si ceva veri primari prin închisoare. Pare compoziția unui dezastruos cocktail genetic, scurs în tirozina noastră din tot baobabul genealogic, și ingredientele perfecte pentru betonul mental care să limiteze drastic alegerile în viață. Iar orice microfisură apărută în această rigidă structură mentală este rapid plombată cu gândul “toți îmi spun că semăn leit cu...”. De aici, mai e doar un mic pas până la autovalidarea profeției.

De fapt, ce anume moștenim de la familia noastră? Care este elementul primar care vehiculează informația genetică și ne determină aspectul, fiziologia și comportamentele? Chiar există o condiționare inevitabilă a ființării noastre?

Nu doar ADN-ul a făcut obiectul încercării de a descoperi piesa de bază a materiei. Știința încearcă de cel puțin câteva zeci de ani să descompună materia, în dorința de a găsi particula elementară care ne articulează  realitatea fizică. Mai multe acceleratoare de particule (unele întinse pe zeci de km) au fost teatrul experimentelor în care cercetătorii au spart moleculele, apoi atomii, nucleul acestora și electronii aferenți, au trecut prin stadiul quarcilor și s-au cam înfundat în fața unor bosoni insolenți care se încăpățânează să declare că, deși există ca și particulă, nu au greutate detectabilă. Adică toată materia care ni se înfățișează simțurilor nu există?

Și atunci cum primim moștenirea genetică pasibilă de a ne face viața amară? S-au hotărât un quarc bețiv și un boson anxios să-și dea întâlnire în corpul nostru cu scopul hotărât de a ne fu…rniza o viață cât mai provocatoare, totul sub privirea amuzată a unei divinități neimplicate? Nu știu cum primiți voi explicația asta, eu unul nu o pot cumpăra, chiar de-ar depinde supraviețuirea speciei de asta.

Și chiar dacă știința ar valida o nouă paradigmă materialistă, cu ce ne-ar îmbunătăți existența? Am putea doar inventa niște înjurături mai țintite către sursa suferinței noastre. Ceva cu băgarea bosonului în fanta  primordială parcă sună mai puțin ofensator  decât referințele materne.

Povestea genomului uman și a potențialului existent în fiecare celulă, garnisite cu câteva argumente științifice de dată recentă, vor face subiectul  episodului următor dedicat dilemelor genetice.

Ganduri bune și inimă deschisă,

Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie