O zis mama ca mi-o da...zestre cand m-oi incarna (2)

O zis mama ca mi-o da...zestre cand m-oi  incarna (2)
by psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Modelul genetic clasic susține că ADN-ul controlează întreaga viață, iar expresia genelor se desfășoară în nucleul celular. Genomul uman, recent cartografiat, conține circa 30.000 de gene codificante, mult mai puține decât se aștepta la început. De fapt, doar aproximativ 2% din genom codifică proteine, restul fiind gene ARN necodificante, șiruri de reglare și ceea ce se numește “ junk DNA”, regăsit în același procent foarte mare la majoritatea speciilor. Deci, ori Șeful nu prea are experiență în logistica resurselor genetice ori sunt alte aspecte relevante care scapă (încă) comunității științifice.

Oricum ar fi, se pare că ADN-ul uman diferă de cel al cimpanzeilor cu un procent de 1%, iar ruda cea mai apropiată omului, dpdv fiziologic, este porcul. Încurajator, nu? Chiar dacă ar putea explica unele comportamente mai bizare (vezi un bar cu temă sportivă, când ia România bătaie la fotbal), conceptele de spiritualitate sau dezvoltare personală devin cel puțin îndoielnice. Această pecepție din trecut ne sortea un viitor previzibil, în care destinul e victima moștenirii genetice, iar întreaga viață celulară era predeterminată.

Fiecare celulă, dintre cele aproximativ șapte mii de miliarde care constituie corpul uman, conține în nucleu absolut toate genele cunoscute și, deci, poate exprima orice funcție potențială. Și atunci, cum menținem unele gene activate și pe altele dezactivate? Ce face diferența? Care este stimulul care determină celulele și apoi tot corpul să trăiască o experiență sau alta?

Tot mai multe dovezi științifice vin să demonstreze faptul că tiparele cognitive și statusul emoțional aferent influențează direct expresia ADN-ului. Atunci când, în cea mai mare parte a vieții, gândim și simțim în același fel și celulele memorează starea chimică internă, ele continuă să activeze aceleași gene și să producă aceleași proteine. Astfel ne îndreptăm spre un destin genetic sumbru, blocați în aceleași tipare ca și generațiile anterioare, care s-au confruntat cu situații identice sau similare. Iar retrăind amintirile emoționale ale trecutului, organismul recreează aceleași condiții genetice, aceleași răspunsuri automate și, în final, ne autovalidăm profeția.

Deci, ce moștenim ca zestre genetică? Bosonul zdruncinat (a cărui existență nici nu poate fi dovedită), vreun fragment de genă (cu iz cimpanzeo-porcin) cu defect ancestral de fabricație sau un set de credințe, tipare mentale cu garnitură  emoțională care se repetă de (prea) mult timp? „It’s  a life (s) time question”.

Ultima variantă rezonează mai profund în ființa mea și generează mai multă speranță către schimbări profunde și reale, cel puțin comparativ cu „povestea porcului”.

Gânduri bune și gene mărețe,

Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie