Un alt fel de bilant de sfarsit de an. Cel interior.

cojan_mihaela_2.jpgUn alt fel de bilant de sfarsit de an. Cel interior.
by psihoterapeut in supervizare Mihaela Cojan

Bilanţul de sfârşit de an este unul din subiectele cele mai discutate acum, că se încheie anul 2015. În mediul de afaceri această activitate este obligatorie şi este făcută după reguli precise: se calculeaza încasările, se scad cheltuielile şi rezultă iniţial venitul brut iar după alte câteva calcule se ajunge la profitul net, adică banii care îţi rămân în mână sau ce ai câştigat din toată afacerea ta. Pare simplu, şi într-un fel şi aşa şi este.

Cei ce nu au afaceri îşi fac şi ei bilanţul lor: câte lucruri şi-au cumpărat, ce vacanţe şi-au făcut, câţi prieteni noi au, ce servicii au mai schimbat şi câţi bani au încasat.

Dar mai există şi un alt fel de bilanţ: cel interior. Ei, aici lucrurile se complică puţin. Pentru un asftel de bilanţ sunt necesare cateva condiţii: să ai curaj să priveşti  în tine, să ai curaj sa fii sincer cu tine, să-ti doreşti să te dezvolţi ca persoană, să vrei să fii mai bun decât anul ce a trecut şi să-ţi faci timp şi spaţiu pentru asta!

Tu când ai stat ultima oară doar cu tine, într-un loc doar al tău? Când ţi-ai permis să-ţi laşi libere gândurile şi emoţiile? Când ţi-ai propus să-ţi asculţi acea voce interioară care îţi cam şopteşte unde şi ce ai greşit şi ce ai de făcut? Când ţi-ai deschis cu adevărat inima spre acceptare, iertare şi iubire? Căci un bilanţ care să scoată în evidenţă doar greşelile şi doar nereuşitele nu foloseste nimănui!

Atunci când te hotărăşti să-ţi faci un astfel de bilanţ fii în primul rând blând cu tine. Fii de partea ta. Nu uita că de cele mai multe ori noi suntem cei mai aprigi critici ai noştri. Fii deschis, răbdător şi lasă emoţiile să curgă. Ascultă-ţi gândurile fără a le da neapărat crezare şi fără a le judeca; pur şi simplu FII!

Iar pentru anul următor îndrăzneşte să visezi! Să crezi in tine dincolo de ce-ţi spune mintea ta sau mintea altora. Dă-ţi singur încrederea şi şansa de a-ţi împlini visele!

Cine ştie?... Dacă ţi se vor îndeplini!?

Cu drag,

Mihaela Cojan

Psihoterapeut sub supervizare

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
bilant
sinceritate
rabdare
emotie
iertare
ganduri
critica

Add new comment