Furios sau calm intr-un conflict?

poza_art_luiza_aprilie_1_0.jpg

Furios sau calm intr-un conflict?
by psih. Luiza Brînză

Atunci când copiii (sau adulții) sunt furioși, cuvintele și reacțiile pot fi dintre cele mai puțin dorite.  Lipsa abilității de a controla starea, de a te liniști și de a lucra cu propria furie are efecte negative de durată; poate cel mai comun effect este acela de a deveni un adult căruia îi lipsesc relațiile semnificative. La copii, consecința directă a reacțiilor de furie este respingerea socială. Cu alte cuvinte, un copil lipsit de prieteni și de sprijinul grupului de egali duce la o viață mai puțin împlinită.  Si cum oamenii și relațiile din viața noastră sunt cel mai important predictor al stării de bine, al fericirii și al plenitudinii sau așa numitul ”well-being”, este de dorit să acordăm atenție modurilor de gestionare a furiei.
Poate ați observat în jurul dumneavoastră oameni care nu își pot stăpâni furia. Aceștia intimidează, rănesc și supără de cele mai multe ori pe cei cu care interacționează. Urmarea este că, un astfel de personaj se autoizolează și ajunge să se simtă un paria prin propriul comportament. Din acest motiv, consider că este vital să oferim copilului ajutor în situații dificile, cu emoții pe care nu le înțelege sau nu le poate gestiona.  Poate nu sunt ei inițiatorii, dar în viață sigur vor întâlni persoane și situații ce aduc emoții negative ca frustrarea, tristețea, furia. Ce e de făcut? Pentru un copil, efortul depus în a se calma, a procesa emoțiile ce îl copleșesc este foarte mare. Mulți copii sunt impulsivi și iuți la furie, chiar de la lucruri aparent minore, cum ar fi faptul că a rătăcit o jucărie sau atunci când realizează că va pierde într-un joc. Însă chiar și cei mai liniștiţi copii pot deveni temperamentali sau furioși.

Suntem modele pentru copii. Avem responsabilitatea de a fi conștienți de propriile reacții, deoarece copilul învață să raspundă la situații de viață exact așa cum facem noi. Țipetele, sarcasmul, ridiculizarea sunt mecanisme de răspuns nedorite.  Uneori ne pot scăpa cuvinte pe care mai apoi le regretăm, dar nu le putem șterge.  Avem nevoie să facem din a ne calma, înainte de a răspunde la un conflict, o deprindere. De asemenea, este recomandat a nu se hotărî asupra unei soluțiii atunci când emoțiile sunt în plină manifestare. Primul pas în soluționarea unui conflict: controlul propriilor emoții.
Despre modalitățile de a ne liniști atunci când suntem implicați într-un conflict, vom discuta în următorul articol.

Cu drag,
Psiholog clinician Luiza Brînză
Gamma Kids by Gamma Institute
https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

 

Tags

psiholog bun in iasi
psihoterapeut de familie
parenting
gamma kids
gamma clinic psychology
rezolvarea conflictelor
copii agresivi
furie
modalitati de calmare
crize in copilarie
relationare sanatoasa
parinti
copii

Add new comment