Ne plictisim pentru ca am uitat sa ne jucam: Ce ne transmit copiii prin joc

children_playing_0.jpgNe plictisim pentru că am uitat să ne jucăm: Ce ne transmit copiii prin joc
by psih. Florina Pascariu

V-ați  întrebat vreodată de ce oamenii mari se plictisesc și copiii niciodată? Să vă dau un exemplu: dacă un adult are de învățat ceva nou, fie că este pentru serviciu, fie că este o limbă străină pentru școală sau pur și simplu ceva pentru el, învățarea devine serioasă. ”Acum sunt serios, trebuie să mă apuc de învățat și o să îmi ia ceva timp.” Drept urmare, învățarea limbii străine devine o problemă ce se transformă în chin. Pe când la copii e mult mai simplu. De multe ori ni se întâmplă să învățăm de la ei. Probabil că vi s-a întâmplat de multe ori să intrați în lumea lor și să vă simțiți liberi, detașați, încât nu v-a venit a crede cât de bine v-ați simțit în rolul de copil. Pe de altă parte, dacă aveți copii, sigur le-ați spus măcar o dată, fără sa vă dați seama: ”fii serios și nu te mai juca așa sau stai locului liniștit” și ei au continuat să se joace în felul lor, cu obiecte la care poate nici nu te-ai fi gândit că ar putea să se joace, sau orice altceva din jurul lor. Ca atunci când eram mici și făceam avioane din hârtie, sau o făceam pe-a vânzătorul sau inventam jocuri pe loc.

De ce? Pentru că, copiii, de când se nasc, sunt curioși și au abilitatea de a învăța totul prin joc. Lor le este mult mai ușor să învețe prin felul acesta și de aceea prind și repede și totodată nu se plictisesc. Dacă îi spui unui copil să stea locului, acesta nu va sta, va vrea să exploreze mai mult. De aceea atunci când le spuneți copiilor, de exemplu, să nu atingă ceva sau să nu facă nu știu ce lucru, ei din contră, fac acel lucru, pentru că sunt curioși.

Ce avem de învățat de la copii?

  • în primul rând, că ei învață mai simplu prin diferite metode și ne putem inspira de la ei;
  • observând felul lor de a fi, de a se juca, știm cum să ne raportăm la mediul lor de învățare;
  • că învățarea prin joc poate fi un exemplu de urmat pentru adulți pentru a nu mai lua în serios lucrurile, ci prin joacă;
  • prin felul în care se joacă, ne putem da seama dacă copilul ne transmite ceva (de pildă emoțiile sunt deseori puse de copil în propriul joc, fie este supărat din cauza a ceva/cuiva, furios sau simte nevoia de afecțiune, de a fi iubit, etc.).

În concluzie copiii vor avea rezultate mai bune dacă învățarea va fi prin joc, urmat de câteva reguli și puțin efort (în funcție de rezultatele pe care și le doresc). Pe când adultului îi va fi și lui mult mai ușor dacă va renunța la vechea meodă pe care o știm cu toții "sunt serios – învațarea este o problemă – învățarea devine un chin".

Așa încât nu uitați să vă jucați din când în când! 

Cu drag,
Psiholog Florina Pascariu
Gamma Kids by Gamma Institute
https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

învațarea prin joc
psihologia copilului
emoțiile la copil
învățarea la copil
gamma clinic psychology
gamma kids
Gamma Institute
psiholog bun in iasi
psihoterapie sistemică de familie și cuplu

Add new comment