August 2013

Exersarea mentală

 exersarea mentalaFolosesc termenul de exersare mentală ca să descriu cum ne putem folosi cel mai bine lobul frontal și să beneficiem de facultățile sale avansate ca să realizăm schimbări importante în viață. Când exersăm, intenția noastră se canalizează și se concentrează. Nu mai trecem printr-o simplă rutină de exerciții, ci interpretăm ca și cum am fi în concert. Iată diferența esențială din minte. 

Prezentul e în afara timpului

 prezentCei cu care am discutat știau că și alții înaintea lor se vindecaseră singuri, așa că erau încredințați că și ei puteau face așa ceva, nelăsându-și însă vindecarea la voia întâmplării. Speranța și dorința nu sunt suficiente. Să știi doar ce ai de făcut nu este de ajuns. Însănătoșirea obligă aceste persoane să se regândească tot timpul și să creeze mereu și în mod deliberat rezultatele dorite. Fiecare trebuie să atingă un nivel de hotărâre absolut fermă, de voința neabătută, de pasiune interioară și de concentrare deplină, sau, în cuvintele lui Dean: „Tot ce ai de făcut e să te hotărăști!” 

Redescoperă-te! Alege să fii fericit!

redescopera-teMotivati cum erau de bolile grave de care sufereau atat fizic, cat si mental, persoanele cu care discutasem si-au dat seama ca, daca voiau sa-si schimbe gandurile, trebuiau sa duca treaba pana la capat. Ca sa devina alta persoana, trebuia sa se regandeasca pe sine intr-o viata noua. Toti cei care si-au readus sanatatea la normal au facut acest lucru dupa ce au decis in mod constient sa se reinventeze.
 

Ești ceea ce gândești

esti ce gandesti Modul în care gândim ne influențează în mod direct atât corpul, cât și viața. Poate ați mai auzit conceptul acesta, exprimat în diferite feluri de exemplu, în expresia "suprematia minții asupra materiei”. Oamenii cu care discutasem nu numai că împărtășeau această convingere, dar o și foloseau ca bază pentru realizarea unor schimbări conștiente în propria minte, în corp și în viața lor personală. 

Subconstientul

 În ultimii șapte ani, am studiat cazuri de persoane care și-au revenit din boli foarte grave. Informațiile pe care le-am strâns și cele povestite de persoanele respective în întrevederile avute cu ele sunt de-a dreptul uluitoare.Starea lor de sănătate dădea semne de o substanțială revenire după boli că tumori maligne și benigne, suferințe cardiace, diabet, boli respiratorii, hipertensiune, colesterol crescut, varice, boli ale tiroidei, probleme dentare și ale gingiilor, tulburări de vedere, dureri de oase și musculare, precum și tulburări genetice grave, pentru care știința medicală nu oferea soluții.