[[{"type":"media", "view_mode":"media_large", "fid":"264", "attributes":{"class":"media-image alignleft size-full wp-image-538", "typeof":"foaf:Image", "style":"float: left; margin-right: 10px;", "width":"134", "height":"100", "alt":"cuantica"}}]]La sfarsitul secolului nouasprezece, cautarea legilor elementare ale Naturii parea aproape de a-si fi atins obiectivul. Exista sentimentul unei sarcini indeplinite. Fizica prezenta o scena ordonata, care se potrivea cu dispozita Victoriana, “la-locul-ei”, a vremurilor.
Oare determinismul fizicii newtoniene nega “liberul – arbitru”? Fizica lasa asemenea chestii neclare pe seama filozofiei. Definirea teritoriului pe care fizicienii il considerau a fi al lor parea simpla. Putine lucruri motivau cautarea unui inteles mai profund in spatele legilor Naturii. Dar aceasta viziune despre lume, rezonabila in mod intuitiv, nu putea sa explice ceea ce fizicienii aveau sa vada in curand in laboratoarele lor. La inceput, discrepantele au parut a fi doar niste “detalii”.