Cum am ajuns de la medic la psiholog
by psiholog autonom Livia Băeţică
Uneori viața te ia pe neașteptate și te confrunți cu o problemă când ți-e lumea mai dragă. Așa a fost și pentru mine când m-am trezit în dimineața zilei în care am împlinit 28 de ani în mână cu o hârtie pe care scria un diagnostic neverosimil. Și asta în urma unor investigații medicale pornite din dorința de a găsi și trata cauza unor simptome ce păreau doar o banală răceală care nu mai trecea.
A urmat un șir lung de investigații suplimentare și căutarea celor mai buni medici care să-mi ofere cel mai bun sfat și cea mai bună soluție. Și am descoperit că oricât de buni ar fi medicii, medicina are limitele ei, în unele cazuri nu are explicații sau soluții pe care să le accept cu inima ușoară.
Și atunci am început să caut în altă parte, simțind în adâncul sufletului că există și altă soluție, că natura oferă remediul pentru orice dezechilibru care apare în organism. M-am întrebat unde am greșit, ce am făcut de a apărut boala în corpul meu. Am ajuns și la terapeuți care practică diferite terapii alternative și complementare și care m-au pus pe gânduri întrebându-mă: „Ce crezi că ai de învățat din această experiență? Ce vrea să-ți transmită corpul că trebuie să schimbi în viața ta? Ce refuzi, de fapt, să mai înghiți?”
Astfel am ajuns să absorb toate informațiile care m-ar fi putut ajuta, să citesc, să merg la cursuri și la diferiți terapeuți. Așa am ajuns să-mi schimb modul de alimentație, să experiementez cele mai variate (și poate chiar aparent ciudate) cure de detoxifiere, să practic Tai Chi, să iau toate remediile din plante și suplimentele alimentare care aveau tangență cu problema mea. Toate acestea m-au ajutat, afecțiunea fizică s-a oprit din evoluție, dar nu a regresat. Am fost dezamăgită că nu găsisem remediul-minune, mai ales că eram sigură că tot ce făcusem va funcționa.
Atunci s-a produs declicul și mi-am dat seama că dacă acționând pe corpul fizic nu obțin efectul dorit, înseamnă că trebuie să caut cauza în plan emoțional. Și să acționez la nivelul cauzei. Ce-i drept mi-a fost mai ușor să-mi schimb alimentația decât modul de a gândi. Însă corpul îmi transmitea mesajul că se impunea cu necesitate să încep cu adevărat să lucrez cu mine, să fac curățenie în viața mea. Atunci am devenit cu adevărat motivată să pun umărul la treabă în cadrul ședințelor de dezvoltare personală, să îmi rezolv problemele emoționale și să îmi schimb modurile de reacție care mă aduseseră în punctul în care corpul spunea STOP. Astfel am lucrat cu frica de conflict, am început să spun când mă deranja ceva, mi-am făcut curățenie în relații. Abia atunci s-a produs o deblocare și au început să apară schimbări în bine și la nivel organic. Așadar, în sfârșit eram pe drumul cel bun!
După o perioadă în care am acumulat multe informații am început să-mi doresc să împărtășesc și cu alții ceea ce am descoperit și am trăit, ceea ce știu despre un stil de viața sănătos, despre alimentație, tehnici de curățare și energizare, metode de echilibrare psihică și de vindecare emoțională. Și asta cu speranța că experiența mea de poate fi și altora de folos, că și alții pot folosi soluțiile care s-au dovedit că funcționează.
Din dorința de a nu păstra doar pentru mine ceea ce am descoperit și de a oferi și altora rodul acestor experiențe de viață s-a născut programul Free Harmony.
Eu sunt pe drum, în fiecare zi fac noi pași spre vindecare și spre a-mi îndeplini adevăratul potențial. Te invit să îmi fii tovaraș de drum!
Livia Băeţică
Psihoterapeut de familie şi cuplu autonom
Gamma Clinic by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Add new comment