Alătură-te echipei GAMMA KIDS!
GAMMA Clinic Psychology din Iași se extinde cu un nou departament: GAMMA KIDS – departamentul în care copiii de toate vârstele, împreună cu părinții lor și întreaga familie, vor găsi tot sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta, a crește armonios și a fi fericiți. Odată cu lansarea GAMMA KIDS se mărește și echipa de profesioniști! Recrutăm psihologi colaboratori cu idei inovative, entuziaști, deschiși către nou, care vor să-și dezvolte activitățile în acord cu viziunea, misiunea și valorile institutului GAMMA, în următoarele arii:
- Psihologie clinică;
- Logopedie și psihopedagogie specială;
- Psihoterapie pentru copii și adolescenți;
- Ateliere de lucru/ workshop-uri pentru copii de toate vârstele;
- Workshop-uri și ateliere de parenting.
Colaborarea presupune desfășurarea activităților în sesiuni individuale, de familie sau de grup și căutăm profesioniști din orice orientare terapeutică, cu o viziune sistemică asupra familiei. În afara sesiunilor de lucru pe cazuistică, colectivul GAMMA KIDS presupune lucru în echipă, abordare interdisciplinară, gândire în afara cutiei și capacitatea de a lucra în echipe internaționale (cunoașterea limbii engleze sau a altor limbi străine reprezentând un avantaj).
De ce să te alături echipei GAMMA KIDS:
- Ești vizibil, ușor de găsit de către clienți și beneficiezi de tot ceea ce ai nevoie pentru a-ți desfășura activitatea în cele mai bune condiții;
- Lucrezi într-un mediu plăcut, relaxant, special amenajat pentru activități diverse cu copiii și familiile lor (cabinete de psihoterapie, săli de training);
- Ai ocazia să faci parte dintr-o echipă de profesioniști, care dincolo de abilitățile și competențele profesionale, sunt oameni creativi, alături de care poți dezvolta și implementa proiecte și programe noi de intervenție pentru copii, adolescenți și familiile lor.
Dacă ești psiholog cu drept de liberă practică și o formă independentă de exercitare a profesiei (de ex. cabinet individual de psihologie), așteptăm aplicația ta (CV și Scrisoare de intenție) pe adresa contact@gammainstitute.ro, până la data de 7 septembrie 2016.
Add new comment