Noiembrie 2015

Cine-a pus carciuma-n drum... nu avea programul bun
by psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Comportamentele dependente sunt încercări de a neutraliza gândurile incorfortabile și trăirile asociate cu acestea.  Aducerea liniștii în viața ta îți îmbogățește corpul și mintea și își oferă acces direct către sufletul tău, sursa permanentă și silențioasă a nevoilor, dorințelor, talentelor și a potențialului tău creator.

Totul bine și frumos, teoria sună extraordinar de bine și e și …trendy, doar că la punerea în practică entuziasmul și forța deciziei se topesc ca untul in tigaie. Trăim o perioadă în care dezvoltarea personală de sorginte new ageo-parapsihospirituală a devenit un fel de pizza pentru suflet. Lăsăm ieșirea în club pentru workhopul de weekend, în loc de bere la terasă ne adunăm la o meditație și o conștientizare in jurul bolului cu grâu încolțit, iar CD-urile cu muzică de pe torente lasă locul în bibliotecă cărților fără poze și cu scris mărunt. Evident, sunt experiențe minunate care zguduie paradigmele conștiinței sociale și care deschid porțile altor nivele de percepție, iar expresii de genul “îti creezi viața cu gândurile tale” încep să devină aproape o nouă formă de salut. 

Romantismul n-a murit, romantismul e in noi! 

by psiholog sub supervizare Mădălina Belcescu

Zilele acestea sunt influenţată de lozinci: „Cine nu sare, nu vrea schimbare!”, asta e prima care îmi vine în minte. Nu fac din aceasta un motto de viaţă, căci mai apropiată de realitate mi se pare varianta cu „Schimbarea e inevitabilă.”, iar asta, în capul meu cel puţin, e un fel de „Schimbarea e în noi.” pentru că noi o generăm, chiar dacă ne dăm seama sau nu.

Cam la fel e şi cu romantismul, noi îl producem şi îl valorificăm. Recunosc, am o slăbiciune pentru gesturile romantice. Mă emoţionează şi mă bucură tot felul de nimicuri pe care le observ la cupluri pe stradă, în autobuz, în cafenele: o strângere de mână, un sărut pe obraz, o vorbă potrivită. Să nu credeţi că doar tinerii îşi permit astfel de „tandreţuri” în public. Aţi văzut vreodată un cuplu de pensionari venind de la piaţă? Sunt amândoi împovăraţi de ani, de boli şi de bagaje cu cumpărături, dar el nu uită să ducă plasa mai grea şi să-i ofere ei locul în autobuz. Şi dacă îi mai şi auzi cum discută în şoaptă despre diverse în timp ce îşi folosesc numele de alint, cum el e Gelu şi ea e Nuţi şi cum au mulţi ani de când nu mai răspund la numele din buletin.... Da, am o slăbiciune pentru cuplurile care nu uită să îşi arate zilnic afecţiunea prin gesturi mici, dar semnificative.