Întreaga viziune a şcolii noastre de dezvoltare personală - ȘCOALA DE ACTIVARE A SINELUI - este construită pe principiul fundamental conform căruia conştiinţa este forţa fundamentală a universului. Această forţă este cea care susţine gândirea in demersul său de acțiune. Mintea este intim legată de creier şi, în acelaşi timp, pentru explicarea ei avem nevoie de acest termen: Conştiinţa. Mai exact, mintea este rezultatul interacţiunii Conştiinţei - ca flux universal de informaţie, cu creierul - privit ca o imensă unitate de emisie-recepţie, prin neuronii săi care se supra-specializează pe diverse arii neuronale, în primirea unor informaţii diferenţiate.
Scoala noastră devine, astfel, o formă inedită, misterioasă şi în acelaşi timp sistematică de a parcurge drumul de iniţiere în propriul tău Sine. Am creat acest spaţiu de creştere, co-creaţie şi evoluţie, pornind de la propriile călătorii de căutare a Sinelui, creionând astfel un studiu de cercetare şi integrare a tuturor materialelor şi experienţelor avute, rezultatul final fiind o școală care te conduce pas cu pas într-o nouă dimensiune.