Arta meditatiei

Pe măsură ce arhitectura noastră cerebrală se transformă în circuite nervoase mai perfecționate și mai evoluate, iar vechile tipare sunt înlăturate, transmitem un nou semnal către celulele din organism. Pentru că toate celulele noastre sunt în contact direct cu țesutul nervos, pe măsură ce dezvoltăm noi circuite și destrămam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifică și devine altul la nivel celular. De aceea, dacă celulele ne spionează gândurile, atunci când materia cenușie a cortexului nostru se modifică fie și numai cu câteva circuite față de rețeaua nervoasă emoțională care nu mai e dorită, celulele vor primi alt semnal neurologic și vor începe ele însele să se schimbe. 
  
 De exemplu dacă rețeaua nervoasă specifică vinovăției începe să fie „curatita” prin acțiunea noastră de înlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovăție. Pe măsură ce ne slăbește configurarea pentru vinovăție, este din ce în ce mai puțin probabil că vom transmite semnalul specific către corp. Destrămarea circuitelor cerebrale respective va determină apoi celulele să înceapă să-și modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovăție. Cu alte cuvinte, dacă dispare rețeaua nervoasă specifică, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare și se vor adapta la alți receptori, mai profitabili. Tot așa, nemaiactivand vinovăția, pentru că structură rețelei nervoase se destrăma, nu vom mai produce aceleași peptide care declanșează fluxul chimic  la nivel celular. Iată cum organismul ni se vindecă singur de boală,  când ne debarasăm în sfârșit de dependențele emoționale. Renunțăm la emoțiile nedorite, creând noi amintiri și mergând dincolo de teritoriul familiar al minții. 
  
 Pe măsură ce ne construim noile rețele nervoase (răbdarea) și le eliminăm pe cele vechi (lipsă de răbdare), teoretic, transmitem noi informații de natură chimică și neurologica spre celulele organismului, care-și schimbă apoi zonele receptoare. 
  

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

 Să aruncăm o privire asupra modului în care ne putem combină capacitățile de concentrare cu atracția pe care o simte lobul frontal pentru provocările mentale, că să obținem o forță remarcabilă de schimbare. 
  
 S-ar putea să va întrebați cine mai are timp de exercițiu mental. Chiar dispunem de o oră pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decât să ne gândim cum să fim altcineva? Se poate cineva aștepta de la mine să stau pe loc atâta timp? 
  
 Lucrul de care s-ar putea să nu ne dăm seamă este că, dacă exersăm așa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spațiu sau timp, iar oră despre care vorbeam ni se va părea cinci minute. Toată activitatea lobului frontal nu înseamnă altceva decât luarea de decizii și folosirea voinței că să faci alegeri, să-ți planifici acțiunile și să-ți dezvolți un simț al viitorului. 
  
 Ne impunem să ignorăm anumite lucruri pe care le simte organismul și să contracarăm acei stimuli și emoții pe care le produc. Aceste circuite și stări de spirit vechi și rigidizate vor încerca întotdeauna să ne convingă să nu ne schimbăm a€“ de la nivelul cel mai de jos (Hai, mănâncă pungă aia de chipsuri, începem regimul de mâine) până la cele mai înalte (Sigur, vorbește că un ignorant și un rasist, dar cine-s eu să comentez!?). Ambele exemple ne cer să dăm dovadă de un pic mai mult curaj și  să ne depărtăm mai mult de zonă de confort decât am fi fost pregătiți s-o facem. Dacă ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea să ne sperie. 
  
 Oricât de copleșit te-ai simți să stai în liniște cu ține însuți, este totuși necesar. Mă minunez câți oameni îmi spun  că sunt suprasolicitați și suprastimulati și că tânjesc după câteva clipe de pace și liniște. Pacea și liniștea pe care ne-o dorim însă se dovedește de multe ori un fel de diversiune inconștientă, prin această vrând să sugerez că lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare conștientă a€“ iar exersarea mentală tocmai asta este. 
  
 Cred că majoritatea oamenilor au în trusă lor cu unelte ceva care se numește contemplator. Nu-l putem scoate la lumina și folosi prea des, așa că s-ar putea să se fi prăfuit puțin de atâta nefolosire. Dar poate fi curățat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamănă cu o  lupă. Țineți minte când eram copii și voiam o lupă, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neapărat un astfel de instrument științific care să ne ajute să pătrundem misterele universului a€“ sau măcar să dăm foc unei bucățele de hârtie. Copiii sunt curioși de la natură, iar curiozitatea și meditația merg mână în mână. 
  
 Dacă vrem neapărat să cunoaștem un lucru, ne gândim la el foarte mult. Nu vreau să insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educație are ceva care în final înăbușă curiozitatea copiilor. Într-o oarecare măsură, am văzut acest fenomen petrecându-se la propriii mei copii. 
 Oricât de copleșit te-ai simți să stai în liniște cu ține însuți, este totuși necesar. Mă minunez câți oameni îmi spun  că sunt suprasolicitați și suprastimulati și că tânjesc după câteva clipe de pace și liniște. Pacea și liniștea pe care ne-o dorim însă se dovedește de multe ori un fel de diversiune inconștientă, prin această vrând să sugerez că lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare conștientă a€“ iar exersarea mentală tocmai asta este. 
  
 Cred că majoritatea oamenilor au în trusă lor cu unelte ceva care se numește contemplator. Nu-l putem scoate la lumina și folosi prea des, așa că s-ar putea să se fi prăfuit puțin de atâta nefolosire. Dar poate fi curățat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamănă cu o  lupă. Țineți minte când eram copii și voiam o lupă, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neapărat un astfel de instrument științific care să ne ajute să pătrundem misterele universului a€“ sau măcar să dăm foc unei bucățele de hârtie. Copiii sunt curioși de la natură, iar curiozitatea și meditația merg mână în mână. 
  
 Dacă vrem neapărat să cunoaștem un lucru, ne gândim la el foarte mult. Nu vreau să insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educație are ceva care în final înăbușă curiozitatea copiilor. Într-o oarecare măsură, am văzut acest fenomen petrecându-se la propriii mei copii. Că părinte, câteodată mă simțeam tracasat că trebuia să mă lupt cu toate „de ce?”-urile și „cum se face?”, și „ce-ar fi dacă?”, „si mă intreb” cu care te surprind în mod natural ținerii. Dar dacă întrebările acestea sunt esențiale pentru desfășurarea procesului. Că adulți, poate că ne grăbim prea tare să răspundem la astfel de întrebări. Fie că inventăm un rapuns sau le spunem „adevarul adevarat”, încurajăm o mentalitate de genul „hai s-o facem și pe asta și să ne vedem de treaba”. Sunt sigur că învățătorii și profesorii se confruntă chiar cu și mai multe întrebări de acest tip și sunt și mai presați decât noi „sa-și vadă de treaba” a€“ la urmă urmei, mai există și o programă, și o planificare de respectat. Destul de ciudat e însă faptul că lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu și apoi de la facultate sunt așa-numitele „digresiuni” de la subiect. Îmi plăcea teribil când un profesor o luă pe tangenta și, în loc să memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultăm o istorisire din viață lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de temă în cauza. 
  
 Tot așa, în mintea mea, meditația este mai discursivă a€“ se avântă dincolo de ceea considerăm noi în general a fi o stare de concentrare intensă asupra unui anumit gând, idee sau concept. Când ne angajăm în procesul de exersare mentală, putem avea o idee precisă în minte, dar, atunci când meditam asupra ei, începem să ne punem și acele întrebări de tipul „ce-ar fi daca” și „cum ar fi daca”. „Si dacă m-aș hotărî să fiu o persoană superioară de acum încolo?”, „Cum mi-ar fi viață, dacă aș fi un pic mai entuziast?” , „Ce știu deja sau de-abia am aflat și pot aplica imediat, ca să pot acționa mai bine data viitoare?”. Când medităm la aceste întrebări, începem să facem presupuneri,€“ și asta e bine, pentru că declanșează procesul. 
  
 Joe Dispenza,€“ Activează-ți creierul 
  
 De la Diana Ciubotaru,€“ psihologul din Iași