Cand mergem cu copilul la psihoterapeut?

cand_mergem_cu_copilu_la_psihoterapeut.jpgCând mergem cu copilul la psihoterapeut?
By Psiholog Florina Pascariu

Atunci când copilul spune că îl doare ceva, de exemplu burtica sau gâtul, îl ducem imediat la un medic pentru o consultație. Apoi medicul ne scrie o rețetă cu niște siropuri, iar noi respirăm ușurați pentru că totul este sub control. Știm ce avem de făcut pe viitor ca micuțul să nu mai răcească, îl îmbrăcăm bine, îi asigurăm o alimentație sănătoasă și activități sportive care să-l mențină în formă.

Ei bine se pare că și copiii ca și adulții au probleme de tip emoțional, probleme care reies la suprafață prin anumite comportamente. Acestea putând fi observate la școală, acasă, la cineva în vizită sau pur și simplu la joacă.

Emoția este o experiență mentală complexă, care implică atât corpul, cât și mintea.
Emoția este o stare care poate lua forme și trăiri diferite, definite ca exaltare, bucurie, fericire, tristețe, furie, frustrare, etc.

Copiii pot trăi emoții negative intense atunci când:

  • sunt foarte timizi și nu se simt suficient de confortabil pentru a vorbi cu familia, cu    prietenii sau cu profesorii lor;
  • simt teama astfel încât nu pot adormi, nu se pot distra sau nu se pot bucura de școală;
  • trec prin stări de tristețe, își pierd brusc pofta de mâncare;
  • au probleme mari acasă și la școală din cauză că simt prea multă furie.
  • afișează semne de comportament violent, agresiv ;

În momentul în care constați că cel mic a început să aibă anumite probleme de tip comportamental și că ele persistă pe termen lung sau că se diversifică, mergi cu el la un psiholog pentru a te asigura că totul este în regulă și că este sănătos.  

Ajută-ți copilul să-si exprime verbal sentimentale. Această atitudine determină copilul să înțeleagă că ești acolo pentru el și vrei să îl ajuți. Uneori singurul lucru pe care copilul îl vrea este să simtă că cineva îl ascultă și îl înțelege. Oferă-i sprijinul emoțional și arată-i că îi înțelegi durerea.

Cu drag,

Psiholog Florina Pascariu

Tags

emoţii negative
probleme
psiholog
întreabă un psiholog
sentimente
durere
teama
frustrare
furie
copii

Adaugă comentariu nou