I have a dream! - program de dezvoltare personala si vocationala pentru tineri
by psih. Raluca Ferchiu
“Ce vrei să te faci când o să fii mare?” este o întrebare la care deja ai tot dat răspunsuri, te-ai gândit și te-ai răzgândit de foarte multe ori. Și vine momentul în care chiar tu te întrebi ce vrei să faci în viitor, care este jobul potrivit, care să-ți aducă și plăcere și satisfacția lucrului bine făcut, de care să nu te plictisești, care să te provoace și să-ți dea posibilitatea de a crește și de a-ți creea un traseu profesional așa cum visezi.
Decizia alegerii profesiei nu este una ușoară și, fără să te cunoști foarte bine, fără să fii stăpân pe opiniile tale și fără să te documentezi asupra opțiunilor, această alegere stă sub semnul întrebării – ”Oare ce aleg acum va fi potrivit pentru mine toată viața? Oare îmi va plăcea? Voi fi mulțumit de alegerea făcută?”. De aceea, pentru a face o alegere cu încredere și siguranță, cu mintea limpede, dar și cu sufletul împăcat, te invit să participi la un program adresat tinerilor cu chef de viață și visare, care au curajul de a-și asuma o alegere pentru construirea propriei vieți independente – ”I have a dream!”. Este un program de dezvoltare personală și vocațională, ce se desfășoară pe parcursul a 3 module:
M1 – ”Descopăr ce știu, ce pot, ce vreau să fac” – Atelier de descoperire a potențialului
- Conștientizezi propriul potențial, pe plan personal, educațional și profesional;
- Îți cunoști mai bine pasiunile, abilitățile și oportunitățile de dezvoltare;
- Identifici care sunt factorii care te influențează în luarea deciziei privind studiile și cariera;
- Îți dezvolți abilitățile de autocunoaștere, intercunoaștere și vei pleca cu opțiuni concrete spre care te poți îndrepta.
M2 – ”Îmi scriu propria poveste” – Atelier de planificare a studiilor/ carierei
- Înveți ce este o decizie și cum să iei decizii de partea ta;
- Îți dezvolți atitudinea de creator al propriei vieți;
- Îți dezvolți abilitatea de planificare a acțiunilor și de a duce un obiectiv de la o simplă afirmație la realitate;
- Îți construiești propriul plan de dezvoltare personală și profesională.
M3 – ”Trăiesc ceea ce visez” – Atelier de dezvoltare a abilităților de implementare a viselor
- Înveți cum să ”vânezi” oportunitățile care apar în viața ta, pe plan personal, educațional și profesional;
- Îți dezvolți abilitățile de implementare a planului educațional/ de carieră pe care l-ai construit
- Înveți cum ”să scoți în lume” visul, cum să-l explici celor din jur (părinți, prieteni, profesori) astfel încât ei să se alăture călătoriei tale și să te sprijine în ceea ce vrei să obții.
Program susținut de psihoterapeut Raluca Ferchiu
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute
https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Investiție: 80 ron/ modul. Pentru achitarea în avans a tuturor modulelor, beneficiezi de o reducere de 10%.
Cum mă pot înscrie?
Completează formularul de înscriere aici, specificând denumirea evenimentului, numele și vârsta persoanei participante. Modulele se desfășoară la interval de 2 săptămâni și încep în momentul formării unei grupe de 7-10 adolescenti/ tineri.
Adaugă comentariu nou