O lumina mai ciudata

 mos-craciun-cu-cadouri-pentru-copii.jpgTrăia odată, demult, un băiețandru mai puțin obișnuit. Spre deosebire de alții de vârsta lui, el nu știa câtă încredere putea avea în el și nu se cunoștea deloc pe sine însuși. Acest lucru se întâmpla din cauză că era învăluit tot timpul într-o ciudată lumină neagră din cap până în picioare. Indiferent unde mergea sau unde se afla, lumina cea întunecată îl însoțea peste tot, fără să-i ceară părerea. Desigur, o asemenea lumină întunecată era cel mai ciudat lucru, mai ales pentru că nu oricine putea să o zărească. Totuși, cei care își dădeau seama de prezența ei, profitau cât puteau de băiat. Îl umileau, tratându-l în cele mai înjositoare feluri. Ne putem da seama că, din cauza acestei lumini negre cu care era înfășurat fără voia lui, băiatul se simțea copleșit de tristețe. Era foarte amărât, tăcut și nu putea deloc să-și dea seama de deșteptăciunea sau de priceperea lui.

Bietul băiat încercase în fel și chip să se lepede de lumina aceea neagră. Odată a luat-o la fugă cât îl tineau picioarele, dar când s-a oprit, lumina neagră era tot acolo, lipită de el. Altădată s-a cățărat într-un copac înalt și a rămas acolo mai multe ceasuri, dar când a coborât, lumina ciudat de neagră era tot în jurul său. S-a apucat să țipe cât îl ținea gura, ca să o alunge, dar degeaba. A încercat să o spele, chiar să o înghităm dar nu ajuta la nimic. Nu o putea da la o parte absolut deloc. Câteodată, se simțea așa de neputincios, că îngenunchea în fața altora, implorându-i să-i dea și lui un pic de putere. Numai că nici cu îngenunchiatul n-a rezolvat nimic, ba mai mult, cei în fața cărora făcea acest lucru îl tratau cu și mai mult dispreț, așa că nu-l ajutau deloc să scape de lumina aceea mizerabil de neagră.

Deja începuse iarna și se apropia Crăciunul. Băiatul era din ce în ce mai disperat. Într-o zi, nerăbdător să aștepte sărbătoarea, s-a pornit la drum să-l caute pe Moș Crăciun mai curând și să-l roage să-i îndepărteze povara de care nu putea scăpa. L-a găsit și i-a explicat lui Moș Crăciun că el nu-și dorea jucării, nu-și dorea nici un cadou, ci numai să scape de lumina aceea neagră, fără de care viața lui ar fi putut deveni fericită. Moș Crăciun i-a promis că va încerca să vadă ce va putea face pentru el. Băiatul a plecat, îndoindu-se puțin în sinea lui că Moș Crăciun îl va ajuta, pentru că, de altfel, el nici nu prea credea în existența lui Moș Crăciun.

În timp ce toată lumea se pregătea bucurându-se de apropierea sărbătorii Crăciunului, băiatul nostru se simțea tot mai împovărat de ciudata lui lumină neagră.

În seara de ajun, băiatul era convins că Moș Crăciun uitase cu totul de rugămintea lui, așa că s-a culcat fără a mai avea speranța să-i fie îndeplinită. Însă, în acea noapte specială de sărbătoare, băiatul a avut un vis.  Și în vis se făcea că auzea un glas dulce și blând, care îl chema pe nume. Și-a dat seama imediat că era vocea unui înger, învăluit într-o minunată lumină aurie. Îngerul l-a înștiințat că a fost trimis anume ca să-i îndeplinească dorința și să-l scape de lumina neagră care îl împovărase mult timp.

Zicând acestea, îngerul cel minunat și-a înălțat brațele, care, asemenea unor magneți foarte puternici, au smuls cu totul lumina ciudată și neagră în care fusese înfășurat băiatul. Apoi, îngerul i-a spus că lumina neagră nu se va mai apropia niciodată de el și nu-l va mai împovăra. În plus, îngerul a desprins o parte din minunata lui lumină și a legat-o strâns de scânteia luminoasă care zăcea neștiută și ascunsă adânc în sufletul băiatului. Îndată ce a făcut acest lucru, propria lumină pe care o avea băiatul înăuntrul său a început repede să crească. A crescut, a tot crescut până ce l-a înconjurat și l-a învăluit complet. Era o lumină strălucitoare, exact ca cea a îngerului. După ce a îndeplinit acest lucru, îngerul l-a binecuvântat cu mult drag pe băiat, și-a luat rămas bun, iar apoi a dispărut.

Băiatul era foarte încântat și nici n-a mai putut dormi restul nopții. se simțea cu totul și cu totul altfel. Când s-a făcut în sfârșit dimineață, a ieșit tiptil din camera lui și a observat că, lângă bradul împodobit, Moș Crăciun îi lăsase o mulțime de alte daruri. A găsit un minunat glob de cristal prin care putea privi spre viitor și o casetă plină de chei cu care putea descuia orice problemă oricât de grea. Mai era acolo și o oglindă, pe care stătea scris: “Uită-te la mine și vei vedea adevăratul tău chip”. Băiatul a privit și n-a mai văzut nici o urmă din lumina neagră.

În zilele care au urmat acelui Crăciun, băiatul și-a dat seama că cei din jur îl tratau cu totul diferit. Asta se datora faptului că el însuși ajunsese să se cunoască, să-și dea seama ce calități are, că este inteligent, deștept și că merită să fie sigur pe el. Ca prin minune, și cei din jurul său îl apreciau la fel de bine. Pe zi ce trecea, băiatul înțelegea tot mai mult ce important este să te accepți și să fii mulțumit de tine. Acest sentiment dă adevăratul înțeles încrederii în sine și sentimentului de putere pe care trebuie să le avem. El s-a convins din ce în ce mai mult că într-adevăr avea această putere. Nici nu mai merita să se gândească la umilințele sau vorbele urâte pe care le îndurase și care acum țineau de trecut.

Anii s-au scurs unul după altul. Multe sărbători de Crăciun i-au adus bucurii. Băiatul a devenit un adevărat bărbat. Lumina aceea strălucitoare și aurie care îl învăluia crescuse tot mai mult, odată cu el. De fiecare dată când impodobea bradul de Crăciun, avea grijă să pună acolo și un mic îngeraș, care să-i amintească pentru totdeauna că visele pot deveni realitate și că oamenii au forța să se schimbe.

Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți – Sempronia Filipoi

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași

 

Tags

psiholog diana ciubotaru
GAMMA
dezvoltare
incredere
Craciun
bucurii
puternic
increzator

Comentarii

Pagini

Adaugă comentariu nou