Puterea magică a unei mămici perfecte

poza_2.jpg

Puterea magică a unei mămici perfecte
by psih. Lavinia Gîtlan

Viaţa bate filmul. În sensul bun al cuvântului, iar în articolul de faţă viaţa de mămică bate filmul sau cărţile şi informaţiile pe care le citeşti poate dinainte să apară pe lume minunea mică şi mult după ce aceasta a început școala. Emoţiile, trăirile şi senzaţiile prin care treci în viața de zi cu zi fiind mamă, nu pot fi redate în nicio scenă a unui film sau rândurile unei cărți. Se creionează un tablou al lor, însă momentele unice trăite conștient și din toată ființa au o valoare inestimabilă și  definesc încet, încet identitatea de femeie care a dat naștere unei alte ființe.

Fotografiile perfecte, reclamele realizate impecabil de marii producători de produse, poveștile altor mămici, toate acestea influențează propria părere despre cum se trăiește viața de părinte și parcă începi să te pierzi printre atât de multe viziuni. Pentru că viaţa de mamă nu este uşoară, provocările sunt la tot pasul, iar cel mic are nevoie de toată atenţia ta, mai ales în primii ani de viaţă. Acest lucru poate duce la un sentiment de epuizare psihică, fizică şi emoţională. Oricâtă susţinere ai avea din partea partenerului, apare o greutate pe suflet, un gând de îndoială, un „dacă nu fac ceva bine” care sădeşte în inimă un sentiment de insuficienţă. Cred că fiecare persoană care a devenit părinte îşi creează nişte standarde, nişte scenarii şi nişte aşteptări, pe care apoi vrea să le îndeplinească cu orice preţ. În drumul spre îndeplinirea lor uiți de tine și de câtă putere ai. Și cred că este momentul să-ți amintești că iubirea și încrederea în frumusețea dăruirii sunt cele mai bune metode  pe care le poți folosi. Copilul își va aminti clipele în care s-a simțit iubit și acceptat.

Zâmbetul mamei, care are puterea magică de face lucrurile rele să dispară și blândețea cu care își învăluie puiul mă fac să cred că există mămici perfecte. Există pentru copiii lor. În ochii copiilor, voi mamelor, sunteţi perfecte.

Cu drag,
Psiholog Lavinia Gîtlan
Gamma Kids by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog bun in iasi
copii
parenting
gamma kids
gamma clinic psychology
Gamma Institute
constiinta cuantica
incredere
iubire
workshop-uri parinti
ateliere copii
mama
relatie

Adaugă comentariu nou