Poveste terapeutică: Maimuța care se credea copac
Poveste terapeutică: Maimuța care se credea copac
”Odată demult, o maimuță viețuia într-un copac unde se obișnuise așa de bine, încât ajunsese să se creadă chiar ea însăși copac. Tare ciudat și de necrezut părea acest lucru! Maimuțica stătea în copac cât era ziulica de lungă și nu cobora de acolo nici noaptea. Zi și noapte stătea în copac și nimeni nu i-a spus niciodată că ea nu era de fapt copac. Nici copacul nu voia să-i spună nici măcar în șoaptă că ea nu era copac, pentru că pe el îl amuza teribil și i se părea chiar un compliment plăcut faptul că această maimuțică se credea copac. Așa că mai departe, maimuțica se lăsa legănată în vânt printre crengile lui.
În pădurea aceea nu se găsea nicio oglindă, așa că nu era nicio posibilitate pentru maimuțică să-și dea seama că ea arăta cu totul altfel decât un copac. Părea foarte mulțumită că stă în copac. Totuși, pe undeva, în adâncul sufletului ei, parcă simțea că-i lipsește ceva și că viața ei era prea legată de copac într-un fel ciudat și chiar nepotrivit.
Într-o bună zi, s-a întâmplat să treacă pe acolo un iepuraș. S-a uitat sus în copac și, văzând-o pe maimuțică, a strigat:
- Hei, tu de colo! Dă-te jos și hai să ne jucăm! Sunt tare singur și mi-ar plăcea să găsesc pe cineva cu care să mă împrietenesc și să mă joc!
Maimuțica nu vorbise până atunci aproape cu nimeni, așa că nu prea avea voce. Totuși i-a răspuns:
- Pe mine mă strigi? Dar eu sunt copac.
Iepurașului i s-a părut foarte comic răspunsul, ca o glumă bună, așa că a început să chicotească, iar apoi s-a apucat să râdă de-a binelea, de se tăvălea pe jos de râs. Niciodată nu mai văzuse o maimuță care să se creadă copac!
Uitându-se la el cum râdea de ea, maimuțica s-a înfuriat și a țipat:
- Pentru ce râzi așa?
Tot chicotind, iepurașul i-a răspuns:
- Păi, pentru că nu ești copac. Ești maimuță. De unde ți-a venit ideea asta caraghioasă că ești copac?
Auzind aceste cuvinte, maimuțica și-a dat seama că, de fapt, nu știa sigur de unde-i venise ideea. Acum ar fi vrut să se dea jos din copac, dar nu era deloc sigură pe ea și se temea. Totuși, pentru că iepurașul o tot îndemna cu binișorul, a reușit să coboare și apoi și-a petrecut tot restul zilei jucându-se și distrându-se așa de bine, cum nu i se mai întâmplase niciodată în viață până atunci. Seara, după ce făcuse o mulțime de descoperiri amuzante și se zbenguise cu poftă toată ziua, s-a întors în copacul ei ca să se culce. În copac era foarte bine și plăcut, însă, pe zi ce trecea, maimuțicii i se părea tot mai ușor să renunțe la acest confort și cobora ca să se distreze și să se joace. Curând, părerea de rău după copac dispăruse de tot și maimuțica a ajuns să se simtă cu totul altfel în sufletul ei.
Pentru prima oară în viață, maimuțica simțea cine este ea cu adevărat și se bucura chiar că este atât de diferită de un copac. Se bucura foarte mult, pentru că zi de zi descoperea lucruri noi despre ea însăși, era mai sigură pe ea, așa că își dădea tot mai mult seama ce ființă deosebită putea fi. Acum îi venea chiar să zâmbească de câte ori își amintea că înainte putuse să creadă că este un copac.”
Poveste preluată din cartea ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți” – Sempronia Filipoi
De echipa Gamma Clinic Psychology - Gamma Institute
https://www.gammaclinic-psychology.ro/
