Când devine anxietatea o problemă?
[[{"type":"media", "view_mode":"media_large", "fid":"331", "attributes":{"class":"media-image size-full wp-image-1132 alignleft", "typeof":"foaf:Image", "style":"float: left; margin-right: 10px;", "width":"230", "height":"219", "alt":"copil"}}]]Cum decideți dacă teama copilului dumneavoastră e ”anormala”? Simplu: nu puteți decide așa ceva! Nu există ”temeri anormale”. Toate temerile sunt normale a unele sunt pur și simplu mai intense și mai mari decât altele. Chiar și fricile care inițial pot părea ciudate, precum teamă de microbi care îl determină pe un copil să se spele des, pot fi văzute ca simple frici normale care au ajuns să fie prea accentuate. La urma urmei, majoritatea dintre noi ne facem câteva griji cu privire la microbi a întrebați-va numai dacă ați acceptă să va mâncați cină din farfuria unui câine! Deci copiii cu probleme de anxietate pot fi văzuți pur și simplu că având temeri normale care au devenit mai exagerate și mai intruzive decât cele ale altor copii.
O modalitate mai eficientă de a va raporta la aceste probleme este să va gândiți dacă anxietatea copilului dumneavoastră reprezintă o problemă pentru acesta. Interferează oare cu viață să sau îi cauzează dificultăți? Aceste dificultăți pot fi numeroase și variate. De exemplu, se poate pur și simplu că temerile copilului dumneavoastră să îi genereze supărare și neplăcere, sau îl pot împiedică să se bucure de lucrurile care îi plac. Este posibil că anxietatea să îi afecteze performanțele școlare sau pe cele sportive.
Ideea principală este că, dacă anxietatea copilului dumneavoastră îi afectează în mod neplăcut viață, atunci, foarte probabil este cazul să va gândiți cum să îl ajutați să o controleze. Decizia finală va depinde de echilibrul dintre nivelul la care este afectat copilul dumneavoastră de anxietate și gradul de efort pe care dumneavoastră, copilul și restul familiei sunteți dispuși să îl depuneți pentru a elimină frică respectivă. Decizia trebuie luată atât de dumneavoastră, cât și de copil. S-ar putea că împreună să decideți că deși anxietatea îl afectează oarecum, nu este momentul sau problemă nu este suficient de presantă pentru a necesită să fie rezolvată. Pe de altă parte, s-ar putea să decideți că, deși anxietatea nu pare să fie o problemă foarte mare, ar fi distractiv să lucrați împreună la rezolvarea ei și că ar fi plăcut să scăpați de ea.
Când luați decizia această e bine să țineți minte că pentru a lucra la însușirea strategiilor este nevoie de dedicare, muncă intensă și angajament. Activitățile propuse nu sunt deloc dăunătoare sau periculoase și de obicei aduc multe avantaje secundare, precum îmbunătățirea stimei de șine, a încrederii în șine și a stării generale de bine.
Cât sunt de frecvențe problemele de anxietate?
Așa-numitele tulburări de anxietate sunt problemele psihologice cele mai des întâlnite la copii și adolescenți. Aproximativ unul din zece copii îndeplinesc criteriile pentru ceea ce, în termeni tehnici, denumim tulburare de anxietate. Tulburările propriu-zise variază în funcție de vârstă. Teamă de separare de persoană care îi îngrijește este mai obișnuită la vârste mai mici, în timp ce anxietățile de ordin social sunt mai frecvențe la vârste mai mari.
Este interesant de observat că, deși tulburările de anxietate sunt atât de des întâlnite în realitate, acestea nu sunt problemele cele mai frecvențe în cadrul clinicilor de sănătate mentală pentru copii. Centrele de sănătate mentală se ocupă de obicei cu copiii cu probleme de agresivitate, de atenție, alimentare sau cu tendințe suicidale. Explicația este că, deși anxietatea este răspândită la copii, majoritatea părinților nu se gândesc să își ducă fiul sau fiică la un specialist pentru a fi ajutați. Acest lucru e posibil să se întâmple deoarece părinții consideră că anxietatea este pur și simplu parte a personalității copilului și că nu se poate face nimic. Este de asemenea posibil că anxietatea să nu îi afecteze pe părinți și pe profesori la fel de mult că celelalte probleme menționate, astfel încât aceștia nu realizează consecințele anxietății asupra copilului. În plus, în multe locuri centrele de sănătate mentală sunt mai bine pregătite și mai obișnuite să se ocupe cu probleme de agresivitate decât de anxietate. Prin urmare, părinții au adesea senzația că fac „din țânțar armasar” atunci când se îngrijorează cu privire la copilul lor. Din această cauza, este posibil să fie descurajați și să nu apeleze la ajutor.
„Cum să vă ajutați copilul cu probleme de anxietate”, Ronlad M. Rappe, Susan H. Spence, Vanessa Cobham și Ann Wignall
De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iași
