Abandonarea de sine și iubirea
Când te gândești prima dată la cuvântul abandonare de sine, îl asociezi, probabil, cu cuvântul înfrângere. Din punctul de vedere al egoului, aceasta este o asociere absolut normală. În orice situație în care domină lupta, nimeni nu acționează cu iubire și e inevitabil ca numai o parte să câștige. Trebuie să-ți amintești numai ultima discuție la care erai, pentru a-ți da seama că nici măcar nu-ți trecea prin minte să te plasezi pe o poziție de iubire reciprocă.
Dar mai există un alt înțeles pentru abandonare de sine așa cum îți poți aduce aminte din experiență pe care ai trăit-o când te-ai îndrăgostit. A te îndrăgosti îți permite să te abandonezi dorinței tale cele mai profunde și voinței pe care încearcă să ți-o impună altcineva. Imaginează-ți o întâmplare banală: perechea ta îți cere să-l ajuți la curățenia casei, când te uiți la TV, sau citești o carte la care nu vrei să renunți. Cum vezi această situație?
Egoul tău o vede ca: ''îmi ceri să fac ceva ce eu aș prefera să nu fac. O să mă hotărăsc dacă să fac sau nu.” Spiritul interpretează că: a Văd că ai nevoie de mine.” Observă că scopul nu e problemă de rezolvat. Fie că egoul acceptă sau nu, el tot interpretează întâmplarea că pe un conflict. Preocuparea sa principală este să păstreze puterea de partea sa deci trebuie să câștige conflictul. A câștiga înseamnă fie să spună nu și să termine cu asta, fie să spună da și să se simtă mărinimos. Scopul ambelor rezultate este de a evita înfrângerea.
Spiritul nu are astfel de motive ascunse. El recunoaște nevoia celeilalte persoane, dar nici nu-și asumă vreo responsabilitate în privința ei, nici nu i se opune. Astfel, cealaltă persoană este văzută ca fiind reală, deoarece ori de câte ori ai nevoie de ceva, nevoia ta reprezintă realitatea ta.
Singurul lucru de care cineva are cu adevărat nevoie, este de a fi văzut ca fiind real.
Calea spre iubire - Deepak Chopra
De la Diana Ciubotaru - psihologul din Iasi
