Prezentul e în afara timpului
Cei cu care am discutat știau că și alții înaintea lor se vindecaseră singuri, așa că erau încredințați că și ei puțeau face așa ceva, nelăsându-și însă vindecarea la voia întâmplării. Speranța și dorință nu sunt suficiențe. Să știi doar ce ai de făcut nu este de ajuns. Însănătoșirea obligă aceste persoane să se regândească tot timpul și să creeze mereu și în mod deliberat rezultatele dorite. Fiecare trebuie să atingă un nivel de hotărâre absolut fermă, de voința neabătută, de pasiune interioară și de concentrare deplină, sau, în cuvintele lui Dean: „Tot ce ai de făcut e să te hotărăști!”
O astfel de abordare necesită un mare efort. Pentru toți cei implicați, primul pas a fost decizia de a transformă acest proces în cel mai important lucru din viață, ceea ce a însemnat ieșirea din rutină, eliberarea de obișnuințe, de activitățile sociale statornicite, de privitul la televizor și așa mai departe. Dacă și-ar fi păstrat obișnuintele, ar fi fost în continuare aceleași persoane în care se cuibărise boală. Că să se schimbe, că să nu mai fie cei dinainte, nu mai puțeau proceda la fel.
În schimb, acești răzvrătiți se așezau în fiecare zi și începeau să se reinventeze, lucru mai important pentru ei decât orice altceva, dedicându-i fiecare clipă de timp liber. Toți exersau cum să-și observe obiectiv gândurile deja consacrate, cu care se familiarizaseră. Refuzau să-și ocupe mintea cu altceva decât cu ceea ce doreau. Lucru care poate părea destul de ușor de făcut când te confrunți cu o problemă gravă de sănătate. „La urmă urmei, viață mea e în mâinile mele.” dar nu suferim cu toții de câte ceva a fizic, emoțional sau sufletește -, care ne afectează calitatea vieții? Oare suferințele acestea nu merită să ne concentrăm atent atenția asupra lor?
Sigur că oamenii despre care vorbesc au fost nevoiți să înfrunte convingerile înguste, să-și învingă îndoială de șine și teamă. Au fost nevoiți să-și nege atât vocea interioară cotidiană, cât și vocile celor din afară, mai ales când îi îndemnau să-și facă griji și să se concentreze asupra rezultatelor clinice prognosticate pentru boală de care sufereau.
Aproape toți spuneau că acest nivel de conștiință nu e ușor de atins. Înainte nu-și dăduseră niciodată seama câtă pălăvrăgeala e într-o minte neantrenată. La început s-au întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi revenit la vechile tipare de gândire. Vor avea oare puterea să nu se lase atrași de vechile obișnuințe? Vor fi în stare să-și conștientizeze tot timpul gândurile? Exersând însă, au descoperit că, ori de câte ori se întorceau la vechiul șine, își dădeau imediat seamă de scăpare și puțeau stopa programul care le fusese obicei. Cu cât exersau mai mult concentrarea asupra propriilor gânduri, cu atât se ușura procesul și cu atât erau mai încrezători în propriul viitor. Împăcați și calmi, alinați de o senzație de limpezire, noul sine capăta formă.
Interesant este faptul că toți subiecții mi-au relatat că trăiseră un fenomen care devenise parte integrantă din nouă lor viață. În perioadele prelungite de introspecție și reflecție asupra reinventării de șine, deveniseră atât de implicați în concentrarea asupra prezentului și a propriului scop, încât li s-a întâmplat ceva remarcabil: au pierdut complet noțiunea propriului corp, de timp și spațiu - , simțind că nimic altceva în afară propriilor gânduri nu mai era real.
Dați-mi voie să formulez din următoarea perspectivă: în mod obișnuit, conștientizam trei lucruri:
Întâi de toate, suntem conștienți că existăm într-un corp. Creierul nostru primește feedback despre ce se întâmplă în interiorul corpului și despre stimulii primiți din mediul înconjurător, noi descriind cele simțite de corp sub formă de senzații fizice.
În al doilea rând, suntem conștienți de mediu. Spațiul din jur este legătură noastră cu realitatea exterioară; suntem atenți la obiectele, oamenii și locurile din jur.
În sfârșit, simțim trecerea timpului; ne organizăm viață în cadrul conceptului de timp.
Cu toate acestea însă, atunci când se concentrează în interior, prin autocontemplare, când exersează mental noi posibilități de a deveni altcineva, oamenii sunt în stare să se confunde atât de adânc în propriile gânduri, încât, câteodată, atenția li se detașează complet de corp și de cele din jur, care păr a se topi sau dispărea. Dispare chiar și conceptul de timp, deși asta nu înseamnă că nu se gândesc la timp, dar, când deschid ochii după astfel de perioade, li se pare că n-a trecut mai mult de un minut sau două, că să descopere că, de fapt, s-au scurs ore întregi. În astfel de momente, suntem eliberați de griji și durere. Ne disociem de senzații și de orice factor de mediu. Ne putem adânci atât de tare în procesul de creator, încât uităm de noi înșine.
Când apare un astfel de fenomen, persoană respectivă nu conștientizează nimic altceva decât propriile gânduri. Cu alte cuvinte, singurul lucru real din punctul sau de vedere, este faptul că e conștientă de gândurile ei. Aproape toți au afirmat același lucru și cam în aceleași cuvinte: „Mintea îmi era în altă parte”, spunea unul din ei, „unde nu era nimic să mă distragă, nu există timp, eram lipsit de corp, nu există nici un lucru a nimic în afară de gândurile mele.” Deveneau efectiv netrupești, nemateriali, extratemporali; își pierduseră orice asociere prezența cu ființarea, „eul” sau „sinele”, și deveneau nimeni.
Așa cum aveam să aflu ulterior, această stare le permitea să înceapă procesul transformării în exact ce-și imaginau. Prin lobul sau frontal, creierul uman are capacitatea de a reduce la tăcere stimulii transmiși de corp sau de mediu precum și senzația scurgerii timpului. Cele mai recente cercetări din tehnologia imagisticii cerebrale funcționale au dovedit că, în condiții de reală concentrare, circuitele cerebrale asociate cu timpul, spațiul și senzațiile / mișcările / percepțiile senzoriale ale corpului se domolesc literalmente. Ca ființe umane, avem privilegiul să ne facem gândurile mai reale decât orice altceva, în astfel de situații creierul înregistând impresiile în cutele profunde ale propriului țesut. Această pricepere ne permite să începem reconfigurarea circuitelor cerebrale și să pornim procesul de schimbare a vieții.
Antrenează-ți creierul – Joe Dispenza
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi
