Copiii Soarelui
Era odată un Tată Soare. Razele lui erau infinite. Nu exista în tot Universul o lumină mai mare ca a lui. Nu exista colț din Univers care să nu fie scăldat de lumina razelor lui. La căldura degajată de el apărea viața în orice ungher al Universului. Era cu adevărat un împărat maiestuos. Poate cel mai mare dintre împărați.
Într-o zi, și-a chemat copiii la el și le-a spus:
Dragii mei copilași, vreți voi să faceți o excursie?
Da, tată, dar unde? strigară copiii Soarelui în cor.
Pe Planeta Pământ! Este cea mai frumoasă planetă din Univers! I se mai spune Planeta Albastră! Este plină de ape, mări, oceane, vietăți de tot felul, comori care stau ascunse atât în pământ, cât și în afara lui. Acolo sunt păduri minunate, vegetație și multe animale cu care vă puteți juca. Este ca un colț de rai! Ce spuneți?
Daaaa! Vrem, tată, vrem! strigară copiii în cor. Când putem pleca?
Curând, spuse tatăl zâmbind. Mai întâi vă voi construi un tobogan de la cer și până la pământ, pe care voi să alunecați ușor până acolo.
Uraaaa! Yupi! Strgară copiii. Ne vom da pe tobogan! Tată, îți mulțumim!
Tatăl Soare își încreți ușor fruntea sa eternă și în câteva clipe construi cel mai mare tobogan. Atât de mare, încât începea din cer și se sfârșea pe Planeta Pământ. Când toată lucrarea lui fu gata, își chemă copiii la el.
Dragii mei, spuse el zâmbind, toboganul vă așteaptă! Înainte de a plecape pământ, vă voi dărui la fiecare un rucsăcel cu raze de soare. Fiecare dintre voi va primi un mănunchi de raze de o anumită culoare, după cum vă doriți voi!
Uaauuuu! Cât de frumos! Uraaaa, strigară copiii Soarelui bucuroși.
Copiii năvăliră la tatăl lor și-și aleseseră culorile după placul lor. Unii și-au luat raze albastre, alții galbene, alții roșii, alții verzi, indigo, portocalii și violet. Erau tare mândri de rucsăcelul lor!
Acum fiecare dintre voi să-și pună rucsăcelul în dreptul inimii, souse Tatăl Soare!
Copiii ascultători facură întocmai.
Aceste raze, spuse tatăl, vor intra în inima voastră și vor rămâne acolo. Este cadoul meu pentru voi. De câte ori veți avea nevoie de ceva pe Planeta Pământ, razele vă vor ajuta! Nu trebuie decât să puneți mâna pe inimă și să spuneți: “Lumină, activează-te!” Atunci razele din rucsăcel se vor activa și ele vor lucra cu voi pentru a vă ajuta întrutotul. Ați înțeles?
Daaaa! strigară copiii în cor. Tată, când putem pleca pe pământ?
Imediat ce vă îmbrățișez pe toți!
Tatăl își îmbrățișă copiii, îi sărută pe frunte și le spuse:
Într-o zi voi veni și eu pe pământ! Atunci vom celebra!
Luă copiii și-i duse la toboganul cel mai mare din tot Universul.
Uaaauuu! strigară copiii în cor. Tată... nu am mai văzut un tobogan atât de mare! Nu i se zărește nici capătul! E atât de strălucitor! E făcut parcă din aur!
Entuziasmați, copiii își luară rămas bun și plecară în călătoria lor spre pământ. Unul câte unul își dădură drumul pe tobogan și excursia începu...
Erau atât de entuziasmați! Nu mai văzuseră niciodată Universul în toată splendoarea lui. Pe măsură ce coborau prin Univers, ei treceau prin toate constelațiile, galaxiile, planetele, stelele, ba chiar vedeau și îngeri. Era o mare forfotă în acest Univers, iar ei nu știuseră nimic până acum. De câte ori coborau printr-o constelație, aceasta le dăruia câte o stea! De câte ori ajungeau lângă o planetă, fiecare planetă le dăruia câte o însușire de-a sa. Fiecare stea, fiecare planetă, galaxie, constelație își aducea darul ei către copiii soarelui. Toate aceste daruri îi încântau nespus pe copii. Călătoria lor era atât de frumoasă, încât nici nu apucaseră să simtă că se apropiau de Planeta Pământ.
Aproape ajunși pe Pământ, ei au început să simtă o ușoară amețeală, ca atunci când te dai pe un tobogan lung... foarte lung. Era însă o amețeală plăcută, ca într-un carusel. Toți erau atât de bucuroși și curioși să cunoască cea mai frumoasă planetă din Univers.
Când au intrat în atmosfera pământului, au simțit să respire aerul curat și proaspăt; au simțit cum viteza lor pe tobogan creștea și asta îi făcea să chiuie de bucurie. Făceau bulgări din nori pufoși și se jucau cu ei. Apoi, când doi bulgărași de nori se ciocneau, ei produceau ploaie. Doamne, ce încântați erau! Se jucau cu picurii de ploaie, cu norii, cu vântul, cu razele de soare ce străbăteau prin perdeaua de nori... Aproape de capătul toboganului, ei au observat că acesta se ramifică în multe, multe capete. Fiecare copilaș se trezi dintr-odată în burtica unei mămici. Doamne, ce bine le era! Un sentiment de pace, de liniște, de iubire îi copleșea și le amintea de casa lor de sus.
La vremea cuvenită, ei se născură fiecare din mămica lui. Câtă bucurie, câtă chinuială pe ei, cât de drăgostoasă era mama lor de pe pământ!
Copilașii începură să crească, erau luminoși precum soarele și frumoși precum părinții lor de pe pământ. Au început să învețe să meargă, să mănânce, să vorbească și, încetul cu încetul, au ajuns mărișori. Erau pregătiți pentru a merge la grădiniță.
La grădiniță, ei au observat că nu toți copiii erau buni! Unii păreau chiar răutăcioși cu ei. Oare de ce erau așa? Alți copii se îmbolnăveau prea des. Chiar și ei se mai îmbolnăveau din când în când.
Atunci și-au adus aminte de rucsăcelul cu raze colorate dăruit de Tatăl Soare. Sigur îi putea ajuta pe ei și pe ceilalți copilași!
Când un copil își amintea ceva, toți își aminteau același lucru, doar cu toții erau frați! Când primul dintre ei și-a amintit de rucsăcelul cu raze, toți și-au amintit.
Atunci s-a întâmplat ceva! Fiecare dintre ei și-a pus mânuța dreaptă pe inimioară și a șoptit în gând “Lumină, activează-te!”
Atunci, din fiecare inimioară a plecat câte o rază de lumină. Unele erau albastre, altele roșii, altele erau verzi, galbene, violet, după cum simțeau ei. Toate acele raze se întâlneu și formau un curcubeu de lumină. Acest curcubeu înfășura în el tot ceea ce era neplăcut copiilor, până chiar și bolile lor. Curcubeul videca și lumina tot în calea sa.
Cât e de minunat! spuse Solaris, unul dintre copii. Mamă, tu știi că ori de câte ori mă supără cineva la grădiniță, eu activez lumina din inima mea și ea împacă totul?
Cum așa? spuse curioasă mama.
Mamă, este extraordinar! În inima mea este un CD care e plin de raze solare. Ele au o culoare. Al meu este verde! Când îl activez cu mâna dreaptă, acea rază verde pleacă și se unește cu celelalte raze ale fraților mei. Atunci se formează un curcubeu din lumină! Acest curcubeu mă poate vindeca pe mine sau pe alți copii! El poate aduce pace acolo unde e supărare! Aduce vindecare acolo unde e boală! E ca o magie, mamă!
Mama se uită neîncrezătoare la Solaris. Cu siguranță nu vorbea serios! Probabil văzuse ceva asemănător la desene.
Ce ți-e și cu desenele astea! spuse mama ușor tristă. Numai chestii ciudate îi învață! Auzi tu, curcubeie de lumină pe CD-uri care stau în inimi! Cine să-i mai înțeleagă? Puiul mamei, ce spui tu, nu e adevărat! E numai un desen!
Nu, mamă! E adevărul, adevărat! E așa cum îți spun eu! O să-ți dovedesc cumva!
Zilele treceau și copiii își foloseau razele pentru a îmblânzi animale, pentru a vindeca boli și mai ales atunci când alții se certau sau când ei la rândul lor erau certați. Ei observau cum curcubeul învăluia totul și o magie se întâmpla. Totul se liniștea, se vindeca... Era magic!
Într-una din zile, când Solaris veni acasă de la școală, îi spuse mama cu o voce scăzută și tristă:
Scumpule, bunica ta e bolnavă...
Solaris zâmbi. În inima lui știa că nu există boală, știa că există o lipsă de culoare, de lumină...
Mamă, pot să o văd pe bunica?
Sigur, scumpule!
Merse în camera bunicii. Bunica era în pat, abia vorbea și cu greu putea să schițeze un zâmbet. Solaris puse mâna pe inimă și în gând spuse “Lumină, activează-te! Videcă-mi bunica!”
Un curcubeu de lumină se formă și ca un șarpe se înfășură în inima bunicii. Bunica tresări și adormi, dar pe chipul ei se așternu un zâmbet.
A doua zi, bunica era mai zglobie ca niciodată. Parcă nu fusese nicicând așa vioaie.
Mama se uită la ea, surprinsă.
Mamă, bunica e bine! CD-ul meu funcţionează! Curcubeul de lumină a vindecat-o!
Solaris, vorbeşti prostii!
Nu, mamă. Într-o zi te vei convinge!
Numai bunica zâmbea şi în iubirea ei îşi îmbrăţişă nepotul. Ea îl credea şi înţelegea ce se întâmplase! O magie!
În acest timp, fiecare dintre copiii Soarelui îşi foloseau cu măiestrie razele solare din inimile lor. În preajma lor, copiii nu se mai certau. Şi nici părinţii. Ei aduceau lumină, vindecare, pace şi linişte oriunde mergeau.
Anii au trecut şi, într-o zi,ei s-au întâlnit cu toţii. Mare le fu bucuria! Un curcubeu de lumini se făcu din inimile lor şi învălui pământul. Atunci nu mare le fu surpriza când zăriră pe cer un tobogan uriaş. Însuşi Tatăl Soare le surâdea de sus şi aluneca uşor către pământ.
Dragi copii, ce mult vă iubesc! Mi-a fost tare dor de voi! Însă pe pământ n-aş fi putut coborî fără ajutorul vostru. Aş fi ars tot în jur cu razele mele înalte! Acum însă, lumina voastră a făcut din pământ un soare! Acum pot sta alături de voi! Pot lumina întregul pământ fără a arde nimic în jur! Unde e dragoste, e soare! Unde e soare, e lumină! Unde e lumină, nu e întuneric! Tare mândru sunt de voi! Vă voi premia din nou! Fiecare dintre voi veţi primi un cadou. Fetiţele vor primi un colier din raze colorate, iar băieţii vor primi o spadă din lumină!
Să nu uitaţi nicicând! Voi sunteţi Fiii Luminii! Prinţi şi prinţese pe Pământ! Folosiţi-vă puterea inimii! Folosiţi razele luminii şi curcubeul va aduce magia!
Şi aşa este, dragi copii! Acum să sărbătorim!
Şi au dansat şi au cântat... au râs şi s-au veselit, de tot pământul s-a cutremurat de veselia lor! În fiecare casă se auzea râsul lor şi în fiecare casă zâmbetele băteau la geam. Dacă auzi şi tu că-ţi bate cineva la geam şi dacă îţi vei aminti povestea aceasta, atunci să zâmbeşti, să deschizi fereastra inimii tale, să pui mâna pe piept în dreptul inimii şi în gând să şopteşti “Lumină, activează-te!“ Şi aşa va fi!
5 Povești din Tărâmul de acasă - Anca Todirică
De la Diana Ciubotaru - psihologul din Iași
