Adaugă comentariu nou

Ce isi doresc copiii?

imagine.jpgAceasta este o întrebare pe care, cu siguranţă, fiecare părinte şi-o pune pentru a-i putea asigura copilului tot ceea ce îşi doreşte, pentru a fi fericit. Adevărul este că privim totul doar prin prisma propriei noastre realităţi şi de multe ori judecăm cerinţele copiilor prin dorinţele noastre.

Odată ce ne maturizăm, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de copilărie şi trăim ca şi cum „starea de adult” ar fi fost prezentă dintotdeauna. Provocarea cea mai mare vine atunci când apar copiii şi suntem nevoiţi să trăim două realităţi: realitatea noastră, de adult şi realitatea copilului din faţa noastră. Nu de puţine ori avem senzaţia că ştim foarte bine ceea ce îşi doresc copiii: vor să se distreze (ca şi noi, de altfel), vor jucăriile cele mai noi pe care le văd în reclamele TV sau ultimele gadget-uri (şi e normal, şi noi ne dorim ultima maşină apărută pe piaţă, de exemplu), vor să aibă mai mult timp liber,  în care să nu fie nevoiţi să facă o anume activitate; şi aşa mai departe, continuăm să facem liste nesfârşite cu zecile de lucruri de care trebuie să facem rost pentru copiii noştri şi pentru care suntem nevoiţi să sacrificăm propriile dorinţe, dar şi foarte mult timp.

Dar cum ne-am simţi dacă nu am mai pune semnul egal între realitatea noastră şi realitatea copiilor şi am fi prezenţi în lumea lor, ascultându-le adevăratele dorinţe? Ce îşi doresc în realitate? Lista nu este lungă şi s-ar putea să ne surprindă. Iată ce îşi doresc copiii de fapt:

  • Să aibă posibilitatea de a experimenta lucruri noi şi să se poată implica tot timpul în activităţi noi,
  • Să petreacă mai mult timp cu părinţii, să se joace împreună, să citească împreună; de fapt pentru ei nu contează activitatea în sine, ci timpul de calitate petrecut cu părinţii lor,
  • Să îşi poată ajuta părinţii atunci când simt că aceştia au nevoie de ajutor; nu contează cu ce i-ar putea ajuta sau cum, ci doar îşi doresc ca părinţii să zâmbească mai mult, să se bucure mai mult, să fie sănătoşi şi fericiţi,
  • Să fie apreciaţi pentru realizările şi progresele pe care le fac, să fie susţinuţi şi încurajaţi,
  • Să nu simtă că îşi dezamăgesc părinţii atunci când nu ating anumite standarde, ci să fie ajutaţi să înţeleagă unde greşesc şi cum pot îndrepta lucrurile,
  • Să aibă mai mult timp liber în care să-şi exploreze potenţialul, fără presiunea timpului sau a performanţei.

Dacă vom compara lucrurile pe care credem noi că şi le doresc copiii cu ceea ce vor în realitate, vom observa că ei visează la lucruri absolut minunate, pentru care nu trebuie să facem sacrificii, ci doar trebuie să ne acordăm libertatea de a ne deschide sufletul şi să avem curajul de a fi prezenţi în realitatea lor. De-abia atunci vom experimenta bucuria copilăriei alături de copiii din viaţa noastră.

Psihoterapeut sub supervizare Raluca Ferchiu

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
Gamma Institute
copilarie
fericire
adevar
copii
realitate
dorinte
exprimare
implicare