Colivia cu miere
Se spune că undeva, într-o țară nu prea îndepărtată, un împărat și o împărăteasă aveau un fiu, un prinț, pe care îl iubeau nespus de mult. Atât de mult îl iubeau, încât au dat ordin să i se împlinească orice dorință. Au construit pentru el un întreg palat, în cel mai frumos parc, lângă un lac minunat. Prințul a fost foarte încântat să locuiască într-un loc așa de frumos. Mai ales îi plăcea că în fiecare cameră erau multe ferestre mari, de unde putea urmări norii, stelele, păsările, ploaia și apusul soarelui. Tot ce ținea de natură îl interesa și îi făcea o mare bucurie.
Într-o dimineață, prințul a fost surprins văzând că o rândunică zbura mereu foarte aproape de fereastra lui. După câteva zile, lipit de zid, apăru lângă fereastra lui un cuib rotund. Prințul privea atent cum rândunica aducea neobosită în cioc musculițe și viermișori ca să-și hrănească puișorii. Uneori prindea chiar el insecte pentru rândunică și puii ei. Atunci rândunica se așeza pe pervaz și își petrecea acolo mult timp ciripind voioasă. Când puii au mai crescut și au învățat să zboare, prințul și rândunica s-au împrietenit parcă și mai mult. Ea zbura ca o săgeată. Apărea și dispărea pe neașteptate, se înălța deasupra copacilor, nu se mai vedea deloc, apoi se repezea în viteză peste apele verzi ale lacului și-i arăta prințului tot felul de figuri de zbor. Prințul o urmărea cu un binoclu, visând să piloteze și el un avion care să zboare atât de repede. Cerul era senin, iar fericirea lor a ținut așa, zi de zi, toată vara.
Apoi, când diminețile de toamnă s-au făcut mai reci, apărură zburând peste copaci și alte rândunele gălăgioase. Se strigau agitate unele pe altele. După ce s-au rotit de câteva ori în jurul palatului, ca și cum și-ar fi luat rămas bun, au plecat grăbite în țări mai calde, să se ferească de gerul iernii. Rândunica de la fereastră nu s-a dus cu ele. Prințul era bucuros, dar în sinea lui se temea că, într-o zi celelalte păsări o vor lua la drum pe prietena lui. Se tot gândea ce să facă. Într-un târziu îi veni ideea să comande o colivie specială și așeză în ea un vas plin cu cea mai dulce și mai parfumată miere. Deși știa că rândunicilor nu le pasă de miere, pentru că nu mănâncă așa ceva, prințul spera că rândunica lui va fi o excepție, nu va putea rezista ispitei și se va lăsa atrasă în colivie ca să rămână cu el. Dar, din păcate, în ziua următoare, rândunica dispăru fără să apuce să vadă colivia cu miere și nu se mai întoarse.
La început, prințul a fost foarte dezamăgit de plecarea rândunicii. Îi era ciudă că a plecat fără să-și ia rămas bun de la el. Apoi prințul a devenit tot mai trist. Stătea cu ochii pironiți spre cerul plumburiu și îi venea să plângă. Văzându-l așa trist, cineva i–a adus un papagal galben, să-l țină în colivia cu miere. Dar prințul nici nu a vrut să audă.
- Celui care v-a îndrăzni să o înlocuiască pe prietena mea o să-i tai capul, amenință el.
Nimeni nu înțelegea suferința prințului. Durerea din inima lui creștea și creștea mereu. Nu-i mai venea să mănânce sau să privească pe geam pentru că tot ce făcea ăi amintea de prietena lui plecată. Toate păreau să meargă din rău în mai rău.
Într-o noapte, prințul a avut un vis în care s-a întâlnit cu prietena lui. Se făcea că rândunica l-a privit și i-a înțeles suferința.
- Tu suferi pentru că îți este dor de mine. Dar mă cauți mereu într-un loc nepotrivit, în afara ta. Nu mă mai căuta acolo unde zburam astă-vară. Caută-mă chiar în inima ta. Eu sunt chiar aici, înăuntrul tău.
A doua zi, prințul și-a simțit sufletul mai puțin îndurerat. Scoase mierea din colivie și așeză în locul ei un buchet de flori în amintirea rândunicii. Bineînțeles că după un timp, florile s-au ofilit, dar prințul se mai înseninmase, așa că a poruncit să fie adus înapoi papagalul galben pe care l-a pus în colivie. Papagalul era vioi și potrivit în acel loc. Încerca să vorbească, imitându-l și înveselindu-l pe prinț. Se mai spune că timpul a trecut și, după câțiva ani, prințul a devenit un pilot vestit, foarte curajos, care reușea să piloteze avioane de mare viteză. Pe costumul de pilot avea totdeauna o insignă în formă de rândunică.
Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți – Sempronia Filipoi
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași
