Despre meta-comunicare în terapie sau "cum să rupi pisica-n două"
”De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”
Tudor Arghezi - De-abia plecaseşi
Poezia citată anterior este un exemplu destul de clar al mesajelor paradoxale pe care clienții nostri le transmit în relația de cuplu: „Aș fi vrut să pleci, dar aș fi vrut să mai stai, cu toate că nu ți-am transmis, ție, partenerul meu, în mod clar nici unul dintre mesajele de mai sus.”
Partea interesantă vine atunci când unul dintre partenerii cuplului transmite un mesaj paradoxal către terapeut: „Eu aș vrea să reparăm relația, adică aș vrea să simt pentru soțul meu ce am simțit o dată, dar doar dacă trebuie, pentru că mie îmi este mai comod așa cum este acum, să fim doar părinții copilului nostru.” Deci, ce își dorește clientul până la urmă?
Cel mai probabil nici clientului nu îi este clar. Iar ca să te clarifici tu, ca terapeut, ai nevoie să îi verbalizezi contradicția dintre cele două idei formulate și să o reformulezi în așa fel încât ea să fie evidentă și pentru clientul care a formulat-o inițial, dar și pentru partenerul său.
Dacă simți că ceva te oprește, gândește-te ce anume te limitează. Limitele ți le impui singur, iar în psihoterapie singurele limite ar trebui să fie cele impuse de codul deontologic, nu de propria minte.
Așa că fii atent la limitările pe care ți le impui, atunci când te gândești la ce crezi că este potrivit să reflectezi clienților în terapie. Cercetările cele mai recente (Mindfulness and the Therapeutic Relationship, editat de Steven F. Hick, Thomas Bien, 2008) arată că pentru a avea un proces terapeutic sănătos, cea mai importantă este relația terapeutică. Aceasta se traduce prin autenticitate, sinceritate și curaj. Clienții tăi au venit la tine ca să primească în primul rând o evaluare specializată a relației lor. De aceea te vor aprecia cu atât mai mult atunci când le vei oglindi observațiile tale cu sinceritate și profesionalism.
De cel mai multe ori, lipsa ”curajului” terapeutic provine dintr-o experiență personală în care tu personal nu ai avut curaj să spui lucrurilor pe nume. Atunci când vei fi pregătit să fii autentic în relațiile personale, îți va fi mult mai ușor să abordezi acele probleme care par acum delicate în terapie.
Psihoterapeut sub supervizare Mădălina Belcescu
Gamma Clinic by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie