De ce alegi sa faci schimbarea?
Sunt două intrebări cruciale pentru cel aflat în fața unei decizii radicale de schimbare, cum ar fi renunțarea la un comportament dependent sau la o relație toxică.
Ești convins că vrei să renunți la această alegere? Este condiția esențială pentru a porni o asemenea călătorie de vindecare, fără un răspuns afirmativ la această intrebare orice tentativă de schimare va fi superficială, de scurtă durată și generatoare de frustrări adânci pentru cel în cauză dar și pentru cei din jurul său. Nu tu ai decis să cazi în capcană, dar trebuie să fie clar: nu vei scăpa de-acolo decât dacă hotărăşti ferm că aşa vei face și să nu te indoiești că vei reuși. S-ar putea să fii gata-gata să iei decizia sau, dimpotrivă, s-ar putea să fii nehotărât. Oricum ar fi, te rog să ții minte: N-AI ABSOLUT NIMIC DE PIERDUT! În cel mai rău caz, vei fi în același punct ca și acum. Tot ce te reține este frica de cum va fi viața fără acel stimul.
Ce te motivează să faci această schimbare? Dacă răspunsul vizează altă persoană în afară de tine, șansele de reușită sunt extrem de slabe. Dacă motivația are ca resort interior frica (oricare ar fi ea: să nu fiu părăsit, să nu imi supăr partenerul, părinții sau copiii, că rămân fără resurse materiale, că imi pierd jobul și relațiile, amenințarea bolii sau chiar a morții) schimbarea urmarită se transformă într-o luptă interioară teribil de anxiogenă. Mintea, deja extrem de inflamată de lipsa stimulului cu care se obișnuise, va găsi justificări supreme (cum ar fi libertatea personală) pentru a reveni pe drumul arhicunoscut. Orice incercare de a face o schimbare pentru a mulțumi sau pentru a nu supăra pe cineva din afară (aici incluzând proiecția exterioară a Divinității) se va intoarce ca un bumerang chiar asupra acelei relații (da, chiar furie pe Dumnezeu!). Singura motivație funcțională a schimbării e dragul de ființa ta, singurul resort interior eficient este iubirea de sine. Nu iubirea teoretică si egotică a minții generată de vreun clișeu luat dintr-un best-seller de dezvoltare personală, ci acel sentiment adânc de drag de tine insoțit de vocea tăcută a Sinelui care iți spune fără cuvinte că meriți altceva, că indiferent ce alegeri ai făcut in trecut, ești nevinovat și iubit. E iubirea care vine din golul intre două replici ale minții care iși joacă frenetic rolurile. Atunci, scheletul schimbării nu mai este verbul „trebuie”, ci „vreau”, „merit” si „sunt”. Chiar și suferința minții dată de lipsa stimulului extern devine un reminder al alegerii făcute și, în loc să sufăr pentru că am sacrificat o plăcere iluzorie, imi amintesc că am ales bucuria și libertatea, adică viața.
Spor la experimentare!
Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea
Gamma Clinic by Gamma Institute
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
