Tanar si ne…vinovat 1
Tânăr și ne…vinovat 1
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea
Încep astăzi un serial al cărui erou principal este vinovăția, despre care cred acum că este cel mai important personaj în telenovela vieții noastre. Nu am pretenția de a surclasa ca număr de episoade celebrul soap difuzat de PRO TV vreme de aproximativ jumatate din viata mea, dar cred că este subiectul care merită o atenție specială.
Am trăit în ultimele luni o serie de procese interioare, parcă mai intense ca niciodată, care au dat naștere unor conștientizări personale adânci, cu siguranță mult mai profunde și mai vibrante decât obișnuitele înțelegeri mentale. De fapt au recalibrat și au reașezat experiențe intense trăite cu ani în urmă, în perioada de început a căutărilor și întrebărilor personale, când experimentarea diverselor stări de conștiință părea a-mi satisface dorința de cunoaștere dar și de teribilism. Asta până m-a lovit trenul (subconștientului) și m-am prins că nu-i chiar o idée bună să te joci prin triaj. Am avut nevoie de mai mult de 1 an, cu multiple abordări terapeutice, pentru a reașeza piesele puzzle-ului mental puternic zdruncit de contactul cu tenebrele subconștientului.
Vinovăția poate fi definită ca experiența de a greși grav (putem folosi chiar termenul mult mai consacrat de păcat), ceea ce presupune o implacabilă pedeapsă. Iar orice ipotetică pedeapsă generează o cantitate corespunzătoare de frică. Vinovăția și frica sunt inseparabile, sunt doar modulații diferite ale aceleiași energii distructive și limitative.
Vinovăția este întotdeauna legată de lucruri concrete din trecutul nostru. Aceste sentimente conștiente ale vinovăției nu sunt însă decât capul balaurului, de fapt doar urechile lui. Dacă apelăm la clasica imagine a icebergului, lucrurile concrete, conștientizate de care ne simțim vinovați reprezintă doar partea vizibilă a acestuia. Sub suprafața mării, se ascunde o masă uriașă și periculoasă, aceasta este vinovăția,iar mai devreme sau mai târziu, coliziunea este iminentă.
Ea reprezintă suma tuturor sentimentelor de devalorizare, a convingerilor și a trăirilor negative pe care le-am avut vreodată despre noi. Putem considera vinovăția orice formă a urii sau a respingerii de sine: sentimentele de incompetență, eșec, de deșertăciune, acela că lipsește ceva din noi, că există adânc in interior niște neajunsuri sau ceva iremediabil defect și nici măcar nu realizăm care e problema.
Majoritatea trăirilor care scot în evidență cât de groaznici credem că suntem nu ies niciodată la lumina conștienței, rămânând astfel inaccesibile. Aici intervine draga noastră minte, care se erijează (încă din copilărie) în supremul salvator, care ne va proteja pe vecie de contactul cu aceste trăiri imposibil de suportat, turnând strat după strat de programe de supraviețuire ce vor deveni parte integrantă a personalității.
Egoul crează problema, tot el vine cu soluția și astfel apare justificarea perfectă pentru existența lui și, în timp, pentru identificarea cu mintea, retezând treptat conexiunile cu adevarata esență a ființei. Călătoria înapoi devine însăși sensul existenței, cea mai importantă provocare a unei ființe care devine conștientă și, da, presupune curajul de a plonja în abisul necunoscut al propriilor sentimente îngropate. Partea frumoasă este că suntem cu toții în această călătorie și nu mai este nevoie să o faci singur, căci poate fi dificil și chiar traumatizant. E nevoie doar de decizia ta interioară și viața îți aduce exact momentul, conjunctura și oamenii de care ai nevoie.
Cu mult drag și inimă deschisă,
Psihoterapeut de Familie și Cuplu sub supervizare Adrian Sto
