Si lumea-ntreaga e o scena…
Și lumea-ntreagă e o scenă…
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu
Săptămâna trecută am fost la o piesă de teatru labirint. Pentru cei care nu știu ce înseamnă aceasta, vă pot spune că este un gen de teatru în care spectatorii devin actori, dar nu în modul în care te-ai aștepta să se întâmple acest lucru, pentru că nu există o scenă propriu-zisă, ci fiecare spațiu în care tu pătrunzi ca participant devine o scenă în sine. Actorii sunt prezenți acolo pentru a te ajuta pe tine să experimentezi o anumită stare sau poate etapă a existenței tale despre care ai uitat sau nu ai aflat încă. E o experiență pe care o recomand cu drag pentru a experimenta și conștientiza bucuria de a trăi, până la urmă.
Dincolo de reclama deloc mascată pe care am ales să o fac, am realizat că modul în care experimentăm fiecare „scenă” a vieții noastre ține de rolul pe care fiecare dintre noi îl interpretează. Pentru că fiecare dintre noi se va comporta, se va exprima și chiar va gândi și va simți dintr-un anumit rol, cu care se identifică, de fapt cu atributele căruia se identifică. Astfel, ne dăm voie să fim exact așa cum credem că ar trebui să fim într-un anumit rol: o femeie se va identifica cu rolul de soție față de partenerul său, va fi mamă pentru copilul său, fiică în relația cu părinții săi și profesionistă atunci când va intra în spațiul de lucru.
A „jongla” cu toate aceste roluri nu este ușor, indiferent dacă ești femeie sau bărbat. Pentru că pentru fiecare din aceste roluri, există atribute definitorii pe care credințele și experiența personală a fiecăruia le-au creat, și după care, fiecare dintre noi ne ghidăm „actul scenic”. Jongleria între rolurile personale devine și mai dificilă atunci când conștientizăm că nu suntem singurii din scenă și că rolurile noastre se schimbă în funcție de reacțiile și așteptările celor din fața noastră. Soțul meu se așteaptă să fiu o soție pasională, dar eu cred că rolul unei soții este mai aproape de cel de gospodină, copilul meu dorește o mamă blândă, dar eu mi-am asumat un rol de părinte autoritar, părinții mei mă consideră o persoană invincibilă, dar eu îmi doresc să îmi aline uneori tristețea și neștiința, iar colegii mei au nevoie de un prieten, dar eu nu știu să fiu decât o persoană care rezolvă probleme și duce la îndeplinire sarcinile.
Nici unul din rolurile cu care eu mă identific nu mă definește pe mine ca persoană, eu nu sunt nici suma tuturor acelor roluri, ci împletirea lor. Sclipirea de geniu și de divin cu care fiecare dintre noi reușește să facă echilibristică este esența care mă ghidează prin piesa aceasta de teatru, este energia care mă face să pedalez uneori cu ochii închiși. Da, uneori pot să experimentez un rol și în modul acesta, dar de cele mai multe ori e foarte important ca eu să îmi clarific în ce rol sunt într-un anumit moment, care îmi sunt așteptările legate de rolul meu și bineînțeles, care sunt așteptările celui de lângă mine. Depinde de mine dacă aleg să răspund așteptărilor celorlalți desigur, dar clarificarea acestora aduce o mai bună înțelegere a rolurilor pe care fiecare dintre noi le interpretează.
Iar cel mai important nu este să învățăm să jonglăm simultan cu toate aceste roluri, ci să conștientizăm cu care dintre ele ne identificăm într-o anumită circumstanță, care ne este mai drag și mai aproape de inima noastră. A le interpreta pe toate simultan e imposibil, a jongla cu mai multe roluri pe o perioadă lungă de timp e epuizant, așa că dă-ți timp acum să contempli și să găsești răspuns la întrebarea: Care e rolul vieții tale?
Din rol de terapeut, mă înclin,
Mădălina Belcescu
Psihoterapeut de familie şi cuplu sub supervizare
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
