Adaugă comentariu nou

Unde-s multi, puterea creste

6417557_orig_0.pngEști unul dintre acei profesioniști care lucrează cu oamenii, fie că ești psiholog, medic, asistent social, profesor, asistent medical sau preot? Ai trecut și tu, ca și mine, prin momente în care ai simțit nevoia să ceri părerea altui specialist sau să recomanzi clientului să se adreseze unui specialist dintr-un domeniu colateral și să nu știi la cine să-l trimiți? Poate ai făcut o formare în psihoterapie și ți-a prins foarte bine perioada de supervizare și întâlnirile de intervizare cu colegii de breaslă, în care discutai cazurile și provocările întâmpinate, iar ceilalți veneau cu sugestii și împărtășeau din experiența lor. După ce a trecut acea perioadă, simți lipsa acelor întâlniri?

 

Cum ți se pare ideea de a face parte dintr-o comunitate de specialiști care să te ajute să te dezvolți continuu?
Faptul că această nevoie de apartenență la o rețea profesională a preocupat de multă vreme specialiștii din diferite domenii este dovedit și de conceptul care s-a născut în 1991, de „communities of practice” și care a fost „nășit” de Etienne Wenger și Jean Lave. Primul, pasionat de teoria socială a învățării, a definit aceste comunități ca grupuri de practicieni care împărtășesc domenii de interes și pasiuni comune și interacționează în mod regulat pentru a-și dezvolta cunoștințele legate de acel domeniu și a-și face treaba mai bine.

Ce au în comun acești specialiști este faptul că au interese, nevoi și un scop comun, acela de a fi profesioniști mai buni, abordează problematici sau tipuri de clienți similare. Alt element important este acela de a fi practician activ, de a lucra efectiv în acel domeniu astfel încât să poți împărtăși informații și experiențe profesionale relevante pentru ceilalți. Astfel fiecare din grup are oportunitatea să învețe, să se dezvolte profesional și personal. Nu este doar o comunitate de interese, ci de practicieni, care dezvoltă un bagaj comun de resurse: experiențe, povești despre cazuri, instrumente, documentație, modalități de abordare a problemelor.

Se creează o relație de parteneriat și de sprijin reciproc. Atunci când întâmpini o provocare și ai nevoie de un sfat, ceilalți împărtășesc din experiența lor, povestesc ce au încercat și a funcționat sau nu, vin cu idei și perspective noi. Este un mediu în care pui  întrebări și primești răspunsuri, în care găsești soluții împreună cu ceilalți specialiști. Punând la comun cunoștințele și experiențele profesionale, se creează bune practici și poți răspunde mai rapid la nevoile clienților.

De ce ai vrea să faci parte dintr-o astfel de comunitate profesională?
Iată doar câteva posibile motive:

  • Împărtășești cu alți profesioniști know-how-ul, cunoștințele și expertiza
  • Îți accelerezi procesul de învățare
  • Găsești împreună cu ceilalți soluții la probleme, beneficiezi de experiența altor profesioniști și nu mai este nevoie să „reinventezi roata”
  • Îți crești performanța, devii un profesionist mai bun
  • Din interacțiunea cu ceilalți pot apărea idei și proiecte noi
  • Faci parte dintr-o rețea de profesioniști, creezi conexiuni și-ți dezvolți capacitatea de a lucra în echipă
  • Ai sentimentul apartenenței la un grup profesional care te ajută să te autodepășești, îți creezi o identitate profesională

Dacă măcar unul dintre aceste motive ți se pare atractiv, te aștept la „Week-end-ul practicienilor în terapia de familie”, pentru a pune bazele primei comunități locale de practicieni!

Cu drag,
Livia Băețica
Psihoterapeut de familie şi cuplu
https://www.scoalasistemica.ro/week-end-ul-practicianului

 

 

Tags

comunities of practice
practician
specialist
terapie de familie
retea profesionala
invatare
dezvoltare profesionala
echipa
colaborare
performanta
bune practici