Timp pentru o conexiune autentica cu copilul tau!
Timp pentru o conexiune autentică cu copilul tău!
by psihoterapeut Raluca Ferchiu
De multe ori mă întreb cum ar fi dacă aș putea fabrica timp... să fac rost de puțin timp în plus... pentru mine, pentru cei dragi, pentru familie, pentru carieră etc. Nu-i așa că ar fi minunat, ca, de fiecare dată când nu îți ajunge timpul, să-ți poți face? Dar dacă am avea acest dar al fabricării timpului, probabil că ar dispărea entuziasmul, nerăbdarea sau motivația de a lupta pentru ceea ce ne dorim. Probabil că am profita de această putere într-un mod necontrolat.
Iar dacă ești mamă, cu siguranță ai simțit că vrei să ai această putere, că vrei să ai mai mult timp pe care să-l petreci cu copilul tău, nu neapărat făcând activități din lista lui ”trebuie”, ci activități în care nici tu, nici copilul tău să nu simțiți cum trece timpul și de care să vă amintiți peste ani. Mă refer la acele momente pline de jocuri, râsete, emoții, conexiune – într-un cuvânt, momentele care construiesc o relație autentică între voi doi, așa cum poate exista doar între o mamă și copilul ei.
Te întrebi cum ai putea avea parte de cât mai multe astfel de momente? În primul rând, ia-ți un timp doar pentru tine, învață cum e să te dăruiești în totalitate momentului prezent și cum să le iei pe toate care vin, pe rând. Dacă vrei ca timpul petrecut cu copilul tău să fie unul de calitate, care să vă aducă împreună nu doar fizic, începe prin a te gândi la câteva aspecte:
- Observă și discută cu copilul tău despre momentele care îi sunt cele mai dragi și dă-ți seama ce au ele în comun – persoana cu care este în acele momente, ce face, ce emoție îi dă activitatea respectivă;
- Scrie un jurnal legat de modul în care îți petreci timpul și cum arată timpul petrecut împreună cu copilul tău – sunt activități propuse de tine sau de el? Mai este și altcineva prin preajmă sau este un timp doar pentru voi doi?
- Îndrăznește să visezi la cum ar arăta ziua ta în momentul în care ai avea suficient timp să fii femeie, soție/ iubită, profesionistă și mamă – ce ai face diferit față de momentul prezent și ce resurse ai pentru a transforma acel vis în realitate?
Cu siguranță că la aceste întrebări poți găsi răspunsul doar în interiorul tău, dar dacă vrei să împărtășești dorințele tale referitoare la timpul cu copilul tău, temerile tale și întrebările la care nu ai găsit încă un răspuns, te aștept cu drag la workshop-ul ”Vreau timp cu copilul meu! Atelier de managementul timpului pentru mămici” pentru a descoperi împreună ce stă în spatele timpului.
Cu drag!
Raluca Ferchiu
Psihoterapeut GAMMA Clinic Psychology