De ce nu vor copiii sa mearga la gradinita?
De ce nu vor copiii să meargă la grădiniţă?
by psiholog clinician Anda Murariu
Zi de zi, mă întâlnesc cu o problemă des întâlnită la copiii preşcolari: refuzul de a merge la grădiniţă. Acest refuz se manifestă prin crize de plâns şi ţipat iar uneori este însoţit şi de manifestări psihosomatice cum ar fi: vărsături, stare de rău, dureri abdominale, dureri de cap, transpiraţii etc. Durata de acomodare a copilului la grădiniţă poate dura de la câteva zile şi până la 1 lună.
Psihologul poate observa comportamentul copilului în raport cu refuzul lui de a veni la gradință şi poate identifica posibilele cauze: manipulare faţă de părinţi, anxietate, fobie sau pur şi simplu apar semnele unei boli, iar atunci copilul trebuie trimis la un medic pediatru. Motivele pentru care copii refuză grădiniţa sunt diferite de la caz la caz şi acestea pot fi :
- Frica separării de părinţi: despărţirea de părinte/adult îl face pe copil să se simtă abandonat şi poate manifesta crize de plâns şi furie, ţipete. În astfel de situaţii, părintele trebuie să îi explice cu blândeţe că grădiniţa este un loc nou în care poate să se joace cu copiii de vârsta lui, dar şi să înveţe lucruri noi.
- Personalitatea copilului are şi ea un rol primordial în lista cauzelor pentru care unii copii întâmpină serioase probleme de adaptare la grădiniţă sau la şcoală. Există copii care au o anumite predispoziţie la anxietate, dar pot exista şi părinţi care duc o existenţă destul de haotică, dezordonată sau detaşată faţă de copil.
- Copil răsfăţat: de cele mai multe ori părinţii greşesc faţă de copil atunci când îl protejează prea mult şi nu îl duc constant pe copil la grădiniţă, iar acest lucru nu îl face pe copil să fie responsabil. Copilul răsfăţat devine un adult fragil, nevrotic, nesigur şi mereu în luptă cu lumea pentru a obţine atmosfera primilor ani de existenţă.
- Anxietatea: un copil poate resimți o anxietate faţă de un coleg/ă de la grădiniţă, de către educator sau teamă de a nu face faţă de activităţi. Aceste temeri ale copilului trebuie identificate şi părinţii împreună cu educatorul trebuie să îl ajute pe copil să le depăşească.
Copilul trebuie învăţat să înţeleagă că într-o grădiniţă atmosfera este foarte plăcută, primitoare, toată lumea se poate simţi bine, jucăriile sunt ale tuturor, fiecare îl ajută pe colegul său şi că există nişte reguli pe care toată lumea trebuie să le respecte.
Ce poți face ca părinte?
- Oferă multe informaţii copilului tău despre grădiniţă şi ce activităţi se vor face acolo concret.
- Mergi cu copilul în vizită la grădiniţă pentru a se familiariza cu locul. Integrarea trebuie să se facă treptat şi nu brusc, pentru a putea preveni crizele de plâns şi ţipat.
- Dacă sentimentele tale, că părinte, faţă de grădiniţă sunt negative şi de teamă, atunci copilul va resimţi acest lucru şi va fi la fel.
- Când îl laşi la grădiniţă, repetă-i copilului de multe ori că te vei întoarce după el şi că nu îl vei lasă acolo.
- Întreabă-l cât mai des pe copil ce a făcut în ziua respectivă la gradiniță, cere amănunte, comentează cu el diverse situaţii, stări, întâmplări. În acest fel micuţul se va simţi foarte important şi responsabil.
Cu drag ,
Psiholog clinician Anda Murariu
GAMMA KIDS by GAMMA INSTITUTE
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie