Adaugă comentariu nou

Bucură-te de trecut, ca să-ți îmbrățișezi familia în prezent

poza_articol_lavinia_0.jpgBucură-te de trecut, ca să-ți îmbrățișezi familia în prezent
by psih. Lavinia Gîtlan

Câți dintre noi nu am fost în situația de a judeca trecutul, cu tot ce cuprinde el, părinți, bunici, întamplări neprevăzute și dureroase, tragedii, rude îndepărtate sau oameni care au avut un anumit rol în anii din urmă? Dacă tata nu ar fi avut ultimul cuvânt, poate acum eram în alt loc; dacă aveam mai mulți bani, făceam și eu mai multe lucruri; din cauza unchiului risipitor, familia a pierdut toată averea și tot așa mai departe, judecățile pot continua la nesfârșit. Interesant este că toate aceste judecăți le moștenim, le auzim, le integrăm în convingerile personale și la un moment dat ne surprindem că le folosim, că suntem frustrați cu ce s-a întamplat în trecut, chiar de pe vremea când noi nici nu eram născuți. Observăm că unele trăsături de personalitate chiar se aseamănă cu un membru al familiei, pentru că de mic i s-a spus că ”îl moștenește leit pe bunicul său.”

 În acest fel, se creează un tablou al descendenților, o poveste cu personaje bune, rele, absente sau impunătoare, care au făcut fapte curajoase sau din contră, de lașitate,  imagine ce o dăm mai departe, copiilor. Poate ai observat influențe ale acestei imagini în viața ta de familie și te întrebi cum îi poți transmite copilului tău repere de viață sănătoase, care să îl ghideze în drumul lui. Familia noastră ne modelează, suntem rezultatul strămoșilor noștri, a luptelor și victoriilor lor. Purtăm cu noi credințe, valori și afinități a celor ce fac parte din rădăcinile noastre. Fiecare din ei a făcut ce a știut mai bine în viață, conform societății și vremurilor în care a trăit. În momentul în care renunți la orice fel de regret, judecată sau durere față de cei ce au fost, apare un sentiment de eliberare și faci loc pentru ceva nou, pentru iertare și pentru un viitor, în care copilul tău va ști ce este compasiunea și iubirea față de familia de origine, va ști pentru că a văzut și a simțit asta la părinții lui.

Din ceea ce ești și ceea ce creezi cu partenerul de viață, ce va moșteni copilul vostru?
Vino să descoperim împreună la workshop-ul ”Rădăcinile copilului meu”, luni, 3 aprilie 2017, de la ora 18.00, la Gamma Clinic Psychology
https://www.gammainstitute.ro/ro/blog/radacinile-copilului-meu

Cu drag,
Psiholog Lavinia Gîtlan
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

Tags

psiholog bun in iasi
psihoterapeut sistemic
psihoterapie de familie
radacini
mostenire psihologica
asemanari
trecut
relatii
incredere
iubire
copil
parenting
atelier
workshop