Adaugă comentariu nou

Cum ne iertăm parintii

cum_ne_iertam_parintii_psiholog_florina_pascariu_0.jpg

Cum ne iertăm părinții
by psih. Florina Pascariu

Deseori, unora li se întămplă să se maturizeze mai devreme și asta pentru că, copilăria pe care au avut-o nu a fost una prea fericită. Bineînțeles se poate întâmpla și invers (depinde de la caz la caz), ca adulții să se poarte ca niște copii. De pildă, unora li se întâmplă să se afle într-o situație mai dificilă, să aibă o problemă sau pur și simplu să li se dea o sarcină de rezolvat la serviciu și prima reacție sau primul gând pe care îl au, să fie „nu știu” sau „nu pot face acest lucru”, o stare de disconfort. 

Ei bine, aici intervine teama de a face ceva, în spatele căreia i se poate ascunde altceva. Cum ar fi, neîncrederea în sine, care poate fi dobândită încă din copilărie, prin simplul fapt că părinții au transmis ideea de „nu ești bun de nimic”, „nu știi să faci acest lucru” sau „Popescu e mai bun decât tine”. Și uite așa, rănile copilăriei și-au făcut câte un loc adânc înrădăcinat în suflet și în subconștient, de nu mai știi de unde și cum îți vin anumite gânduri, care la rândul lor generează emoții negative precum teama, frica de a ieși în față sau alte stări.

Să vă dau un exemplu general: mulți copii au crescut doar cu un singur părinte, pentru că celălalt părinte a plecat să muncească în strainătate, un lucru care se întâmplă tot mai des în zilele noastre. Cum credeți că se simte un copil, atunci când este întrebat de către un alt copil „dar mama ta unde este?”, cel mai probabil singur, pierdut, neștiind ce înseamnă sentimentul de iubire împărtășit cu mama.

Acum, adult fiind, vrei să scapi de rănile din trecut
Un prim pas ar fi acceptarea trecutului tău. Acceptând ceea ce ai trăit în trecut, te împaci cu gândul, cu sufletul tău și astfel închei un capitol. E ca și cum ai trece de la o etapă la alta și ai spune ”da” prezentului și viitorului.
Un al doilea lucru foarte important ar fi iertarea. Prin iertarea celor ce ți-au greșit, îți faci un bine ție, în primul rând și apoi lor. Te vindeci pe tine însuți și astfel nu mai dai voie gândurilor negative și trecutului să-ți invadeze prezentul.
Un al treilea lucru, atunci când îți vin în gând secvențe din trecut, scrie-le într-un jurnal. Astfel îți vei descarca din emoții, ceea ce te va face să te simți mai bine.
În cazul în care simți că nu poți trece de unul singur peste trecut, ai stări de tristețe frecvente sau încrederea în sine este scăzută, un specialist te poate ajuta să vindeci acele răni și totodată să privești încrezător în viitor.

Cu drag,
Psihoterapeut Florina Pascariu
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog bun in iasi
psihoterapie
iertare
parinti
copii
Gamma Institute
gamma clinic psychology
gamma kids