Pe parcursul a 5 zile, 22 de tineri, însoțiți de 5 lideri de tineret și 2 facilitatori din 4 țări europene (România, Turcia, Portugalia și Polonia) au participat la schimbul de tineri „Healthy in my 20’s” organizat de Gamma Institute, la Iași, România. În urma acestuia, tinerii au putut să își creeze propria viziune asupra vieții, au învățat să se prioritizeze și să își urmeze visele.
Prima zi a debutat prin jocuri de intercunoaștere și teambuilding și prin înțelegerea a ceea ce înseamnă o viziune asupra propriei vieți. A doua zi a fost dedicată conștientizării diferitelor aspecte ale vieții și creării unor obiective personale cu privire la modul în care fiecare își dorește să-și construiască propria viață. Ziua s-a încheiat prin armonizarea culturilor, împărtășind istorii, tradiții și obiceiuri, și legând relații și prietenii.
Procesul creării viziunii propriei vieți a continuat prin exprimarea emoțiilor și comunicare ideilor, prin conectarea cu propriul corp și folosirea acestei conexiuni pentru relaționarea și comunicarea cu ceilalți. De asemenea, acest exercițiu a ajutat și la creșterea încrederii în sine și în ceilalți.
După această etapă, participanții au învățat să își recunoască emoțiile și să le accepte, lăsând spațiu de conectare cu propriul sine. La finalul serii, participanții au pregătit un “Talent Show” - o seară magică în care fiecare s-a putut exprima liber într-un mod artistic și au putut să își arate abilitățile și hobby-urile. Ca pentru orice artist, seara s-a încheiat cu o sesiune foto și de autografe.
În ultima zi a săptămânii de dezvoltare personală, fiecare și-a expus noua viziune asupra vieții și și-a setat obiectivele pentru viitorul pe care și-l dorește.
O săptămână plină de cunoaștere, dezvoltare, creație și conștientizare, o săptămână plină de momente de neuitat, în care conectarea cu sine și cu ceilalți a fost punctul de pornire către construirea unei vieți cu sens și bucurie.
Le mulțumim tuturor participanților, organizațiilor partenere și liderilor de tineret pentru implicare și lucrul împreună pentru o schimbare reala în viața fiecăruia dintre noi!