Fetița care nu putea să se vadă în oglindă
A fost odată o fetiță care avea în casă o mulțime de oglinzi. Numai că, de câte ori se uita în ele, se întâmpla ceva foarte straniu: nu putea să se oglindească. Fetița vedea numai un fel de linie, un contur neclar, din care nu se putea desprinde nicio formă. Asta era tot ce putea vedea când se uita în oglindă. Acest lucru o speria destul de tare pe fetiță, care se temea să spună altcuiva că ea nu vede în oglindă decât o imagine neclară. Fetiței îi era frică mai ales pentru că începea să creadă că ea nici nu este altceva decât o formă neclară, adică ceva fără importanță, de fapt un nimic. Prin urmare, ca să impresioneze, să atragă atenția și să dovedească altora că ea există totuși, câteodată fetița se înfuria și plină de mânie refuza să facă ceea ce i se cerea. În general însă, ea era visătoare, cu capul în nori, nu prea știa ce să spună și simțea că mintea ei este complet goală. Pentru că fetița considera că lucrurile stau în acest fel, viața nu-i oferea prea multă fericire. Nu reușea să relizeze aproape nimic din ceea ce și nu reușea să-i facă pe ceilalți să o ia în considerare așa cum și-ar fi dorit. Mai mult, adesea cei din jur se purtau cu indiferență față de ea. Parcă într-adevăr ea nu merita să fie luată în seamă și nu conta deloc. Li se părea tuturor că este numai o formă neclară, ca cea din oglindă, deci cu totul altfel decât își dorea ea să fie în realitate.