Angajăm Asistent Cercetare & Proiecte în Psihologie
La Gamma Institute nu ne plac clișeele. Dar ne plac oamenii curioși, implicați, buni organizatori și cu o minte deschisă spre învățare și colaborare. Dacă îți sună bine ideea de a lucra la granița dintre cercetare, educație și psihologie aplicată, s-ar putea să ne potrivim.
Ce vei face:
- Vei lucra cot la cot cu echipa noastră în redactarea, implementarea și raportarea proiectelor de cercetare și dezvoltare (naționale și internaționale).
 - Vei contribui la proiecte în care psihologia iese din cărți și intră în viața reală.
 - Vei sprijini activitățile de documentare, analiză, redactare științifică și organizare de evenimente.
 - Ocazional, vei aduce idei noi care ne vor da peste cap planurile... în cel mai bun mod.
 
Ne-ar plăcea să ai:
- Studii în psihologie (licență finalizată; masterul în curs sau finalizat e un bonus).
 - Interes real pentru cercetare și proiecte aplicate, nu doar „pentru că dă bine în CV”.
 - Capacitate de organizare, autonomie, dar și spirit de echipă.
 - Cunoștințe bune de limba engleză (scris & vorbit).
 - Curiozitate și creativitate. Multă.
 
Ce îți oferim:
- Un mediu unde seriozitatea, pasiunea pentru muncă și creativitatea merg mână în mână
 - Proiecte relevante și colaborări interdisciplinare.
 - O echipă caldă, implicată și ”dependentă” de idei noi și inovație
 - Posibilitatea de dezvoltare profesională continuă
 - Oportunitatea de a-ți pune amprenta în ceea ce facem și dezvoltăm împreună.
 
Dacă ai citit până aici și ți-ai trezit entuziasmul, trimite-ne CV-ul tău și o Scrisoare de intenție (da, vrem să știm de ce vrei să faci parte din echipă) la projects@gammainstitute.ro.
Nu căutăm perfecțiune. Căutăm oameni vii, implicați și curioși.
Hai să facem lucruri faine împreună.
Gamma Institute – Psihologie aplicată. În profunzime. Cu sens.




Adaugă comentariu nou